Brazilia, la picioarele lui Socrates

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bannere cu chipul lui Socrates au împânzit stadionul echipei Corinthians

Corinthians a câştigat titlul în Brazilia în aceeaşi zi în care idolul echipei, legendarul fotbalist Socrates, a murit. Fanii şi jucătorii i-au dedicat trofeul. Fanii echipei braziliene Corinthians au avut parte duminică seară de sentimente amestecate.

Bucurie pentru al cincilea titlu de campioană cucerit de gruparea din Sao Paulo, tristeţe pentru moartea lui Socrates, unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti din istoria clubului.

Dispariţia fulgerătoare a „Doctorului" Socrates s-a produs cu câteva ore înainte de meciul decisiv pentru titlu pe care Corinthians l-a jucat contra marii rivale locale Palmeiras (0-0). Astfel, pe un stadion „Pacaembu" (unde a jucat şi naţionala României în vară) arhiplin, partida a fost prefaţată de un minut de reculegere emoţionant. Cu braţele drepte ridicate şi cu pumnii încleştaţi, cei 11 titulari ai lui Corinthians i-au adus un ultim omagiu lui Socrates, imitând felul în care fostul internaţional brazilian îşi celebra reuşitele.

„Doctorul trebuia să fie aici cu noi"

De asemenea, în tribune s-a declanşat delirul: "E, Socrates! E, Socrates!" s-a auzit din peste 40.000 de piepturi în semn de respect pentru legenda lui Corinthians. "E păcat că titlul a venit într-o zi atât de tristă. «Doctorul» trebuia să fie aici, cu noi", a spus la final atacantul Liedson, unul dintre eroii de azi ai alb-negrilor. În perioada 1978-1984, Socrates câştigase cu Corinthians trei titluri Paulista, dar niciodată campionatul Braziliei. De duminică se poate simţi şi el campion. Post-mortem.

A murit la 57 de ani

Socrates a decedat duminică dimineaţă într-un spital din Sao Paulo, răpus de o ciroză hepatică provocată de consumul excesiv de alcool. Licenţiat în medicină, „Doctorul" a fost căpitanul Braziliei la Mondialul din 1982.

"E o pierdere imensă. Socrates a fost un mare idol al clubului."
Tite
antrenor Corinthians

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cum a devenit steagul piraților din lumea manga simbolul protestelor Generației Z
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești