Bouchard, dezvăluiri despre accidentul care i-a schimbat viaţa: „A fost ceva oribil ce nu mai vreau să trăiesc!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cândva, Eugenie Bouchard s-a aflat în Top 10 WTA, fiind văzută ca noua stea a circuitului feminin. Între timp, cariera ei a luat-o la vale.

Eugenie Bouchard (114 WTA) e şi acum cel mai bine clasată jucătoare a Canadei, însă nu mai contează în elita tenisului.

În 2018, ea a pierdut de două ori mai multe meciuri decât a câştigat (4-8), iar ultima ei dezamăgire a venit la Miami, acolo unde a fost învinsă în calificări, în confruntarea care o putea trimite pe tabloul principal.

Chiar dacă au trecut trei ani de când a căzut în vestiar şi s-a lovit la cap, după un meci disputat la US Open 2015, canadianca de 24 de ani insistă, în continuare, că acest moment i-a schimbat cariera. Potrivit ziare.com, Bouchard, care a acuzat că a alunecat în vestiar din cauza unei soluţii folosite pentru curăţarea podelei, a câştigat între 12 şi 15 milioane de dolari după ce s-a judecat cu Federaţia Americană de Tenis (USTA). Totuşi, ea continuă să fie scandalizată din cauza celor întâmplate.

Ce a spus?

*Am suferit un accident oribil, e ceva ce nu mai vreau sa traiesc. Am ramas cu o trauma. Ma refer la faptul ca am fost la tribunal, a trebuit sa gestionez intreaga situatie, cu avocati, judecatori.

*E o altă lume la care nu m-am gândit niciodată. A fost ca la televizor! Mi-a fost foarte greu, am trecut prin doi ani şi jumătate dificili şi nu pot da uitării asta într-o săptămână. 

*Avocatul mi-a spus că am dat cea mai bună depoziţie pe care a văzut-o vreodată.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie