Bonetti trage de „cadavrul“ lui Dinamo! Ce pretenţii are avocatul italianului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul de 60 de ani refuză rezilierea contractului, chiar dacă roş-albii au oficializat deja numirea lui Rednic. În aceste condiţii, aproape sigur, va urma încă un litigiu care va lovi în plin o echipă în moarte clinică.

Dinamo, fără bani, fără victorii de la 2 august în campionat şi fără un lot competitiv, a ajuns în situaţia ironică de a avea doi antrenori! Unul care tocmai a fost numit în funcţie, Mircea Rednic, şi altul care ţine cu dinţii de scaun, Dario Bonetti! Miercuri seară, roş-albii au oficializat revenirea „Puriului“ în „Ştefan cel Mare“, ca antrenor. Pentru a 5-a oară! 

După ce s-au descotorosit de Dario Bonetti şi au experiementat cu interimatul lui Sorin Colceag, şefii roş-albilor au făcut un ultim mare efort, în primul rând financiar, pentru a aduce un antrenor de la care se aşteaptă, practic, un miracol sportiv, în aducerea căruia s-a implicat inclusiv Nicolae Badea, fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Dinamo.

Va câştiga mai bine comparativ cu Bonetti

Ca să-l convingă să preia o echipă muribundă, cei de la Dinamo i-au oferit lui Rednic un salariu lunar de 10.000 de euro, în condiţiile în care, prin comparaţie, Dario Bonetti a încasat o sumă mult mai mică, de doar 6.000 de euro.

Acesta va fi al cincilea mandat pe care Rednic îl va avea în „Ştefan cel Mare“, după cele din octombrie 2018 - iunie 2019, mai 2015 - mai 2016, iulie 2008 - iunie 2009 şi iulie 2006 - septembrie 2007. El a câştigat un titlu cu Dinamo, ca antrenor, în 2007. Vorbim despre ultima performanţă de acest gen pentru „câini“. 

Bonetti contestă rezilierea

Până la schimbarea felului în care se exprimă echipa în teren, conducerea clubului trebuie să rezove litigiul cu italianul Dario Bonetti, care nu are de gând să plece fără să primească compensaţii financiare. 

Anna Maria De Mattei, avocata şi soţia fostului antrenor, a anunţat contestarea rezilierii unilaterale a contractului şi spune că absenţa lui Dario de la Bucureşti este cauzată de problemele medicale ale acestuia. „Contestăm rezilierea contractului, pe care o considerăm ilegală în baza Legii 85/2014 (n.r. - Legea insolvenţei) şi, de asemenea, pentru că motivele medicale (n.r. - infectat cu COVID) reprezintă o cauză justificată de absenţă a antrenorului. Rezilierea e abuzivă. Se tratează şi va fi disponibil să-şi reia munca în momentul în care va fi sănătos. Deocamdată, e bolnav. Există posibilitatea ca Dinamo, în acte, să aibă doi antrenori”, a transmis Anna Maria De Mattei, conform gsp.ro.

Dinamoviştii spun însă că situaţia contractuală a italianului este clară, iar Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo, a explicat cum stau lucrurile din punctul lor de vedere. „Noi aşteptam să-şi dea el demisia de onoare, după eşecul cu FCSB. N-a venit, astfel că am luat decizia să reziliem unilateral contractul. Avem această opţiune, ne permite Legea insolvenţei să renunţăm la orice contract pe care îl considerăm dezavantajos clubului în primele trei luni de la intrarea în insolvenţă. Bonetti poate ataca decizia, bineînţeles, dar eu spun că suntem acoperiţi în totalitate de lege”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”