Bianca Andreescu, chinuită la Beijing: Campioana de la US Open a „tremurat“ pentru calificarea în turul II

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 23 de zile după ce a câştigat trofeul la Flushing Meadows, Bianca Andreescu (6 WTA) a revenit pe teren în ultimul turneu Premier Mandatory din acest an.

Bianca Andreescu a absentat, anul trecut, de la Beijing, aşa că evoluează la ediţia din 2019, fără a avea presiunea clasamentului.

Chiar şi aşa, „Bibi“ a avut ceva emoţii, luni dimineaţă, în confruntarea din primul tur cu Sasnovich (60 WTA). În cazul campioanei de la US Open, s-a văzut faptul că a avut o pauză un pic mai lungă după US Open. 

Andreescu a luat primul set uşor, 6-2, deşi, la început, a fost condusă cu 2-0. Scenariul s-a repetat şi în setul doi, doar că, de această dată, revenirea Biancăi n-a mai avut loc. Canadianca de 19 ani a egalat, într-adevăr, scorul la 2-2, dar de aici încolo, Sasnovich a zburdat pe teren şi a luat setul cu 6-2.

În decisiv, s-a văzut, totuşi, clasa superioară a Biancăi. Aceasta s-a dus la 3-0 şi s-a impus cu 6-1.

În turul II, Andreescu o va întâlni pe Mertens (17 WTA). Cele două s-au întâlnit şi în sferturile de la US Open, atunci când Bianca a câştigat: 3-6, 6-2, 6-3.

CITEŞTE ŞI:

Andreescu, performanţă uluitoare: Detaliul care dovedeşte că are cel mai puternic mental din tenisul feminin

Mai multe pentru tine:
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi