Bernadette Szocs, medalie de bronz la Turneul Campioanelor. Revenire uluitoare în fața numărului 2 mondial, de la 0-3

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bernadette Szocs a avut un parcurs excepțional la Turneul Campioanelor, care reunește cele mai bune 16 jucătoare de tenis de masă ale lumii. Drumul româncei în competiția de la Fukuoka s-a oprit în semifinale, într-o dispută de zile mari.

Bernadette Szocs, între primele 4 jucătoare la Turneul Campioanelor. Foto Facebook

Berni a fost învinsă de Manyu Wang, a doua jucătoare a lumii, în 7 seturi, după ce a fost condusă cu 3-0 și reușit să egaleze la 3. Meciul care i-a adus româncei medalia de bronz s-a încheiat 6-11, 9-11, 5-11, 12-10, 11-7, 12-10, 4-11.

În urma acestui succes, Bernadette Szocs a fost premiată cu 25.000 de dolari și și-a câștigat respectul întregii lumi, fiind singura jucătoare europeană care a ajuns în această fază a competiției.

Turneul Campionilor, care încheie sezonul competiţional, reuneşte cei mai buni 16 jucători de simplu, la feminin şi masculin, alături de cele mai bune opt echipe, masculin şi feminin. Europa a avut la start doar două reprezentante la simplu feminin, pe austriaca Sofia Polcanova (numărul 14 mondial) şi pe Bernadette Szocs (17). Românca a prins un loc în concurs după ce campioana olimpică s-a retras.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete