Belodedici le-a vorbit copiilor din programul „Fotbal pentru Prietenie“ despre pasiune şi respect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miodrag Belodedici este singurul fotbalist român care a câştigat Cupa Campionilor Europeni cu două echipe diferite, triumfând cu Steaua Bucureşti şi Steaua Roşie Belgrad.

Maria Dan, elevă în clasa a 5-a L, la I.C.H.B. Colentina, a participat în calitate de tânăr jurnalist, la prima ei întâlnire din cadrul proiectului “Fotbal pentru Prietenie 2018”, care s-a desfăşurat la FRF, unde a avut posibilitatea de a discuta cu fostul mare internaţional Miodrag Belodedici.

“Fotbal pentru Prietenie” este un program sportiv internaţional, derulat în 211 ţări, iar anul acesta Maria participă împreună cu Victor Stancovici, tânărul fotbalist ales din România, la evenimentele finale, care vor avea loc la Moscova, în luna iunie. Pentru Maria, întâlnirea cu Belodedici a fost emoţionantă, chiar dacă nu l-a văzut niciodată pe acesta jucând, ştiind câte ceva despre el doar din povestiri.

“A fost o discuţie interesantă, despre ce înseamnă munca şi pasiunea, care sunt foarte importante dacă îţi doreşti o carieră în fotbal. Am fost puţin surprinsă să văd cât de deschis este un atât de mare fost fotbalist, care ne-a povestit foarte multe întâmplări din cariera lui, ne-a dat sfaturi şi ne-a îndemnat să respectăm cele nouă valori esenţiale: prietenie, egalitate, corectitudine, sănătate, pace, devotament, victorie, tradiţie şi onoare”. Cu modestia care îl caracterizează, Belo a depănat amintiri de la începuturile carierei lui şi i-a îndemnat pe copii să se bucure de fiecare moment fericit din viaţa lor.

“Eu am câştigat de două ori Cupa Campionilor Europeni, dar de câte ori sunt întrebat de cel mai frumos episod din viaţa mea de fotbalist, îmi aduc aminte de primul gol marcat pentru echipa satului meu. Am jucat împotriva unui sat vecin, rival cum s-ar spune, şi am dat un gol, deşi eram foarte tânăr. A fost o bucurie simplă, dar care a însemnat enorm pentru viitorul meu”, le-a spus Belo. El a dezvăluit şi ce a învăţat de la Emeric Ienei, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria României, care a condus Steaua în 1986 la câştigarea CCE: “Nea Imi, cum era el blajin, ne-a învăţat ce înseamnă respectul în sport. Respect înseamnă ca atunci când pierzi să te duci şi să întinzi mâna adversarului. Nea Imi spunea că numai cei puternici sunt în stare să facă asta.”  

La finalul întâlnirii, copiii au împărţit brăţările prieteniei, care unesc toţi participanţii la programul “Fotbal pentru Prietenie” şi au făcut fotografii alături de fostul mare internaţional. 

Mai multe pentru tine:
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie