Bayern München, The Terminator! Bavarezii au câstigat Liga Campionilor şi au bifat un record incredibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bayern Munchen a învins, duminică, la Lisabona, pe Paris Saint-Germain, scor 1-0, şi a câştigat Liga Campionilor pentru a şasea oară în istoria sa.

În urma succesului din finală, pentru prima oară în istorie, o echipă a reuşit să câştige toate meciurille jucate în competiţie. 

Primele 15 minute ale duelului de pe Estadio da Luz au avut un ritm bun, dar  fazele de poartă au lipsit cu desăvârşire. După sfertul de oră de tatonare, cele două echipe şi-au adus aminte că înscriseseră împreună 67 de goluri până în finală, Bayern 42 - PSG 25,  şi nu au dezamăgit aşteptările celor care sperau la o finală spectaculoasă şi ultraofensivă. 

PSG a avut prima mare ocazie, în minutul 17, dar Neymar a fost blocat de două ori de Neuer şi faza s-a terminat doar cu un corner. Patru minute mai târziu, Lewandosvki a primit cu spatele la poartă, a reuşit să se întorcă cu un adversar în spate, dar şutul său a lovit bara.  

Până la pauză, ambele echipe au mai avut şanse de a deschide scorul, dar Angel Di Maria (24) şi Mbappe (45) pentru PSG, respectiv Lewandovski (31) şi Coman (36) nu au fost suficient de exacţi în faţa porţii. 

Şi repriza secundă a avut nevoie de aproape un sfert de oră până cţnd echipele au dat drumul la joc. Prima ocazie de gol a avenit în minutul 59 şi a adus deschiderea scorului.  O combinaţie splendidă pe traseul Gnabry, Muller şi Kimmich s-a încheiat cu o centrare perfectă a ultimului, iar Coman a înscris cu capul (foto sus)

Paradoxal, golul i-a întărâtat şi mai mult pe jucătorii campioanei Germaniei, următoarele 5 minute semănând cu dominarea totală din meciul cu Barcelona - atacuri supranumerice, ploaie de centrări şi ratări monumentale la poarta lui Navas. Scăpată cumva de lovitură decisivă, PSG a dominat finalul meciului, iar Mbappe 67, Marquinhos 70 şi Moting 90+2 ar fi putut trimite partida în prelungiri, dar portarul Neuer, printre cei mai buni oameni de pe teren,  a fost de netrecut.

Bayern Munchen a mai câştigat Liga Campionilor în 1973–74, 1974–75, 1975–76, 2000–01, 2012–13 şi a mai jucat alte 5 finale. 

Paris Saint-Germain: Navas – Kehrer, T. Silva, Kimpembe, Bernat (Kurzawa '80)– Herrera (Draxler '72), Marquinhos, Paredes (Verratti '64) – Di Maria (Choupo-Moting '80), Neymar, Mbappé. Antrenor: Thomas Tuchel

Bayern Munchen: Neuer – Kimmich, Boateng, Alaba, Davies – Thiago Alcantara (Tolisso '86), Goretzka – Gnabry (Coutinho '69), Müller, Coman (Perisici '68) – Lewandowski. Antrenor: Hans-Dieter Flick

Cartonaşe galbene: Paredes '52, Neymar '81, Thiago Silva '83, Kurzawa '86 / Davies '28, Gnabry '52, Sule '56

Meciul a fost arbitrat de italianul Daniele Orsato, iar rezervă a fost Ovidiu Haţegan.

Traseul lui Bayern în acest sezon al Ligii Campionilor

Grupe

Bayern - Steaua Roşie 3-0

Tottenham - Bayern 2-7

Olympiacos - Bayern 2-3

Bayern - Olympiacos 2-0

Steaua Roşie - Bayern 0-6

Bayern - Tottenham 3-1

Optimi

Chelsea - Bayern 0-3

Bayern - Chelsea 4-1

Sferturi

Bayern - Barcelona 8-2

Semifinală

Bayern - Lyon 3-0

Finală

Bayern - PSG 1-0

Total 11 11 0 0 43-8 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”