Bayern le mulţumeşte celor de la Bordeaux
0Victoria înregistrată de francezii de la Girondins Bordeaux, pe teren propriu, în faţa formaţiei italiene Juventus Torino (2-0), aseară, în cadrul Grupei A a Ligii Campionilor la fotbal, menţine în cursa pentru calificarea în optimile competiţiei echipa germană Bayern Munchen, care a câştigat, la rândul ei, jocul disputat pe Allianz Arena cu israelienii de la Maccabi Haifa (1-0).
Imediat după jocul de la Munchen, managerul bavarezilor, Uli Hoeness, a ţinut să le mulţumească celor de la Girondins, campionii en titre ai Franţei, pentru succesul cu 'Bătrâna Doamnă'.
'Avem o relaţie bună cu Bordeaux şi le vom trimite o scrisoare pentru a le mulţumi pentru faptul că ne-au menţinut în competiţie, însă, pe de altă parte, plecăm de la principiul că fiecare echipă dă totul pe teren', a precizat Hoeness, adăugând argumentul financiar: 'Este vorba de 800.000 euro primă de victorie şi cred că toţi jucătorii sunt interesaţi. Pentru un club precum Bordeaux este mereu o onoare să o învingă pe Juve'.
După meciurile de miercuri, Bordeaux este liderul Grupei A, cu 13 pct, urmată de Juventus - 8 pct, Bayern Munchen - 7 pct şi Maccabi Haifa - 0 pct.