Baschet: Steaua, după 18 ani în finala Cupei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua Turabo București a învins cu 75-60 campioana României, CSU Asesoft Ploiești și s-a calificat, în premieră după 18 ani, în finala Cupei României la baschet masculin.

Faptul că nu au primit organizarea turneului final al Cupei i-a frustrat pe steliști. La fel, problemele financiare prin care trece clubul în ultima perioadă. Din această frustrare s-a născut însă o victorie ce părea puțin probabilă încă din momentul tragerii la sorți. Iar faptul că turneul nu s-a jucat la București, nu i-a împiedicat pe steliști să aibă întreaga sală de partea lor, antipatia față de Asesoft dovendindu-se foarte mare în "jungla" mureșeană.

Dincolo de contextul partidei, jos, pe parchet, apărarea a făcut diferența. Steliștii au reușit să se scuture după un început apatic în care au fost înghesuiți în corzi. Au încasat câțiva pumni, resemnați parcă, în primul sfert, dar apoi, treptat, orgoliul unor jucători de talia lui Stănescu, Căruțașu sau Popescu a ieșit la iveală.

Conduși cu cinci puncte la pauză, scor 34-29 pentru Asesoft, steliștii au reacționat puternic în sfertul al treilea când au reușit să-l scoată total din joc pe Burlacu, cel mai valoros jucător al campioanei.

"Am schimbat apărarea, am așezat patru jucători în zonă și unul om la om la Burlacu. Este o apărare periculoasă, dar scopul nostru a fost să-l anulăm pe principalul lor realizator. După aceea am revenit la om la om", declara Niksa Bavcevic la finalul partidei.

Planul a funcționat. Fără nicio minge pierdută până la pauză, Burlacu le-a oferit steliștilor patru în a doua parte a jocului. Starul ploieștenilor a irosit câteva aruncări forțate, Blidaru a fost la rândul său închis foarte bine după ce marcase 14 puncte până la pauză și nu a mai reușit decât trei în ultimele 20 de minute.

Asesoft a marcat doar șapte puncte în sfertul trei, record negativ în istoria echipei pe prima scenă și totul s-a năruit.

Cu "taurul" Nikolov trâgând ofensiva după el, ca principal marcator cu 16 puncte, Steaua s-a distanțat pe final, când jucătorii de la Asesoft au făcut concurs de mingi pierdute în cele mai diverse moduri.

Stănescu a încheiat cu un double-double 13 puncte, 10 recuperări, Tomeljak și Popescu au pus câte 10 puncte pe tabelă, iar Steaua ajunge în finala Cupei după un meci care din tribune a arătat urât, dar care pe parchet a fost o luptă la baionetă.

Blidaru cu 17 puncte alături de Quaraan și Burlacu, cu câte 12 au fost principalii marcatori pentru Asesoft, care ratează pentru al doilea an consecutiv finala Cupei României după ce anul trecut a fost învinsă în semifinale de Mediaș.

Steliștii nu au mai fost în finală din 1993, când au și câștigat trofeul, al doilea din istorie în această competiției, după cel din 1966. Cupa României la baschet a avut însă de-a lungul istoriei lungi perioade în care nu s-a disputat.

Steaua și Asesoft au toate șansele să se întâlnească și în semifinalele Diviziei A, condiția fiind ca ambele să treacă de primul tur. Asesoft, lider după sezonul regulat joacă cu BCM Pitești, iar Steaua are avantajului terenului propriu în duelul cu BC Mureș.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS