Baotici refuză reducerea salariului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorul Oţelului, Gabriel Paraschiv, a fost de acord să i se ia din leafă, ba chiar a şi indicat procentul, dar există şi fotbalişti care nici nu se gândesc la criză sau la renegocieri salariale.

Portarul Zdenko Baotici, transferat în vara anului precedent, a bifat doar şapte meciuri oficiale între buturile formaţiei antrenate de Dorinel Munteanu (n.r. - în primăvară, a apărat o singură dată, atunci când titularul Branko Grahovac a fost accidentat), însă nici în asemenea condiţii nu vede cu ochi buni o reducere a venitului lunar, informează cotidianul gălăţean "Viaţa Liberă".

Baotici ar putea rata stagiul din Germania dacă nu va accepta reducerea propusă de conducerea clubului, el urmând să fie declarat transferabil.