Avocatul lui Mutu: „Ne mulţumim cu jumătate de salariu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paolo Rodella, unul dintre avocaţii lui Adrian Mutu, s-a declarat mulţumit de decizia consiliului arbitral al ligii italiene de fotbal, care a a decis reducerea cu 50% a salariului românului pe perioada suspendării sale de nouă luni, ca urmare a cazului de dopaj cu sibutramină.

"Este adevărat că Mutu va primi un salariu redus cu 50% pentru cele nouă luni în care a fost suspendat, dar nu am citit toate cele 11 pagini ale deciziei. Pot spune că suntem mulţumiţi de decizie, deoarece Fiorentina a cerut suspendarea integrală a salariului.  Adrian şi-a primit salariul până în martie şi o parte din aprilie, apoi nu a mai încasat niciun ban în aşteptarea sentinţei. Este o veste bună pentru Mutu într-un moment dificil pentru el", a spus Paolo Rodella, avocatul lui Mutu, la Radio Blu.

Salariul lui Adrian Mutu este de două milioane de euro pe an. Cu salariul tăiat cu 50% pe nouă luni, Mutu va pierde 750.000 de euro. Mutu este aşteptat să revină pe teren în deplasarea de la Catania de duminică, 31 octombrie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare