Avem finaliştii de la Wimbledon: Djokovici îl va întâlni pe Federer, în reeditarea ultimului act de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În finala programată duminică, elveţianul Roger Federer îl va întâlni pe deţinătorul titlului şi numărul 1 mondial, sârbul Novak Djokovici.

Sârbul s-a prezentat la meciul cu francezul Gasquet din semifinale având deja două titluri la All-England Club (2011 şi 2014), în timp ce pentru sportivul din Franţa a fost a doua sa apariţie în semifinale, după cea din 2007. Iar câştig de cauză a avut liderul mondial, care şi-a adjudecat victoria, fără probleme, după două ore şi 25 de minute de joc.

Djokovici a câştigat în trei seturi, 7-6, 6-4, 6-4, iar acum aşteaptă deznodământul meciului dintre Federer şi Murray pentru a afla cu cine va juca în finala de duminică.

Gasquet va primi 720 de puncte ATP şi 470.000 de lire sterline pentru calificarea sa în semifinale, în timp ce Djokovici şi-a asigurat 1.200 de puncte ATP şi 940.000 de lire sterline pentru accederea în ultimul act.

În al doilea meci, tenismanul elveţian Roger Federer, favoritul numărul 2, l-a învins în semifinale pe britanicul Andy Murray, cap de serie 3, scor 7-5, 7-5, 6-4.

1.880.000 de lire sterline va primi jucătorul care va câştiga trofeul la Wimbledon în 2015.  
Mai multe pentru tine:
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!