Aurel Ţicleanu: "Nu venim în Ghencea să pierdem"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aurel Ţicleanu, antrenorul Universităţii Craiova, a declarat că pe Steaua o aşteaptă un meci greu cu gruparea din Bănie.

Tehicianul oltean crede că Steaua se anunţă una dintre pretendentele la tilul de campioană. "Steaua a achiziţionat foarte mulţi jucători, iar Piţurcă şi staff-ul său au dat dovadă de competenţă şi echipă arată bine. Steaua se anunţa a fi viitoarea campioană. Faptul că ambele echipe au jucat bine în prima etapă, poate aduce mulţi spectatori la stadion. Un rezultat bun cu Steaua înseamnă foarte mult. Foarte mulţi fani olteni revin lângă echipă sau aşteaptă să revină lângă echipă. Ne aşteaptă pe noi să le dăm speranţe, să îi facem să viseze, iar noi, impreună cu ei, să fim mai buni decât am fost. Steaua se vede deja cu sacii în căruţă, nu înţeleg de ce e aşa o mare linişte acolo.

Dorel Stoica e un jucător foarte bun, dar el singur nu face echipa, mai sunt mijlocaşi de valoare la Steaua. Noi suntem altă Universitate. Nu venim în Ghencea să pierdem, Steaua nu va avea un meci uşor. Steaua are şi slăbiciuni, important este ca noi să avem o creştere faţă de meciul cu CFR. Steaua are în plus o viteză faţă de CFR, de aceea şi noi trebuie să jucăm mai bine", a spus Aurel Ţicleanu la sport.ro

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro