Astra – AZ Alkmaar 3-2: Splendoare în iarbă. Echipa lui Şumudică a făcut un meci formidabil şi e cu un pas în grupe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Budescu

Astra – AZ Alkmaar a fost un meci umbrit de Steaua – Rosenborg, însă cei care au avut inspiraţia de a-l urmări au avut parte de un regal fotbalistic.

Partida a început exploziv, iar giurgiuvenii ar fi trebuit să primească un penalty chiar în primul minut, după ce De Amorim a fost faultat, clar, de Hupperts. 

Probabil însă, centralul sloven, Slavko Vincici, n-a crezut de cuviinţă să dicteze un 11 metri, după numai câteva de secunde, spre disperarea lui Şumudică.

După această fază, Astra a fost „executată“ în două minute! Mai întâi, Henriksen (11) şi apoi Janssen (13) au ridicat scorul la 2-0, iar totul părea pierdut pentru giurgiuveni. Probabil însă, aceştia şi-au adus aminte că au mai fost conduşi o dată cu 2-0 în acest sezon european, în turul cu West Ham, la Londra. Atunci, au smuls un 2-2 preţios. Acum, au reuşit o revenire şi mai spectaculoasă.

Profitând de naivitatea defensivă a celor de la AZ Alkmaar, una tipică pentru grupările din Olanda, Budescu şi compania au marcat de trei ori până la finalul reprizei. Şi, atenţie, de fiecare dată, după o fază fixă!

Boldrin a redus din handicap după un corner, lovitura sa de cap fiind deviată în propria poartă de Rochet (25), Alibec a egalat după o lovitură liberă executată printr-o schemă de Play-Station (41), iar Dandea a punctat pentru 3-2, după un corner executat de Budescu (45+3).

După pauză, partida a scăzut în intensitate, Astra a jucat la conservarea rezultatului, iar olandezii n-au mai fost la fel de incisivi în ofensivă. S-a terminat 3-2 pentru Astra, iar la ce au arătat batavii în defensivă, foarte probabil, giurgiuvenii vor înscrie şi în retur, având de acum prima şansă la calificarea în grupele Ligii Europa.

Returul e programat pentru joia viitoare, 27 august (ora 21.00, Digi Sport 1).

CITEŞTE ŞI:

*Şumudică, euforic după o victorie uriaşă: ce mesaj le-a transmis steliştilor şi ce a spus despre un gol fabulos al echipei sale

Astra Giurgiu – AZ Alkmaar 3-2

Astra Giurgiu: Lung jr. – Queiros, Găman, Oros, Junior Morais – Lovin, Boldrin (Dandea 35) – Enache, Budescu, De Amorim (Al. Stan 84) – Alibec (D. Florea 67). Antrenor: Marius Şumudică

AZ Alkmaar: Rochet – Johansson, Gouweleeuw, Van der Linden, Haps – Luckassen, Ortiz (Haye 65) – Henriksen – Hupperts (Lewis 46), Janssen (Muhren 78), Van Overeem. Antrenor: John van der Brom

Goluri: Boldrin 25, Alibec 41, Dandea 45+3 / Henriksen 11, Janssen 13

Stadion „Marin Anastasovici“ (Giurgiu)

Arbitru: Slavko Vincici (Slovenia)

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!