Arbitrii vor proteja jucătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

au mai rămas 2 zile

"Fluieraşii" care vor oficia la Cupa Mondială au primit indicaţii să sancţioneze sever gesturile care pun în pericol integritatea jucătorilor. Cavalerii fluierului au fost anunţaţi că vor trebui să penalizeze orice gest care se dovedeşte a fi periculos pentru fotbalişti.
"Scopul nostru nu este să avertizăm sau să eliminăm cât mai mulţi jucători posibil, ci dorim să sancţionăm faulturile într-o manieră omogenă. Am avertizat deja echipele de noile reguli. Dorim să-i protejăm pe cei care pot şi vor să joace fotbal", a explicat germanul Markus Merk. Astfel, cei 21 de arbitri titulari au prevenit jucătorii şi responsabilii echipelor participante la turneul final că nu vor fi tolerate tackling-urile, actele de antijoc sau tragerile de tricou. Argentinianul Horacio Elizondo va fi primul arbitru care va trebui să aplice noile directive în materie de arbitraj, el urmând să conducă la centru meciul de deschidere, dintre reprezentativa ţării- gazdă şi selecţionata statului Costa Rica, care se va disputa vineri, la Munchen, în Grupa A a competiţiei. Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a subliniat că, la indicaţia comisiei medicale a FIFA, loviturile cu cotul, frecvente în duelurile aeriene şi care cauzează numeroase traumatisme, vor fi aspru sancţionate. De asemenea, forul mondial a acceptat prezenţa unui comitet independent care urmează să analizeze eventualele acuzaţii de mituire la adresa arbitrilor. Totodată, la această ediţie a turneului final s-a hotărât ca centralul şi asistenţii să fie din aceeaşi ţară, pentru a se evita problemele legate de comunicare. Măsura a fost salutată de "fluieraşi", care cred că această decizie "reprezintă cea mai mare inovaţie pe care FIFA a introdus-o la CM".

Declară că nu pariază
Jucătorii, oficialii, antrenorii şi arbitrii vor trebui să semneze o declaraţie prin care se angajează să respecte regulile de fair-play şi pe cele etice. Declaraţia are cinci puncte: "Mă angajez în special să nu recurg la mijloace sau produse interzise în scopul de a-mi îmbunătăţi performanţele; mă angajez să am o atitudine respectuoasă şi o etică ireproşabilă faţă de alţi participanţi la CM; voi avea grijă să mă comport într-o manieră corectă, respectuoasă şi integră faţă de FIFA, comitetul de organizare local şi membrii acestor organizaţii, dar şi faţă de organele de stat şi cele private; declar că nu voi participa la niciun joc de noroc sau de pariuri, direct sau indirect legat de CM; mă angajez să respect aceste principii de comportament pentru o competiţie sănătoasă".

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat