Anunţ neaşteptat făcut de Roger Federer. Ce a decis cel mai bun tenismen din 2017 în privinţa carierei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roger Federer

Roger Federer are un an 2017 formidabil, în care a câştigat Australian Open, dar şi turneele de la Indian Wells şi Miami.

Federer a decis să ia o puază la finalul lunii martie, anunţând că va reveni abia la Roland Garros. Numai că, surpriză, elveţianul a decis să nu mai participe la Grand Slemul parizian.

"Dragi fani,

Din păcate, am decis să nu particip la Roland Garros. Am muncit foarte mult, pe teren şi în afara lui, în ultima lună, dar ca să pot juca în circuitul ATP mulţi ani de-acum, simt că e cel mai bine să sar peste sezonul de zgură din acest an şi să mă pregătesc pentru cele pe iarbă şi pe hard.

Începutul de an a fost magic pentru mine, dar trebuie să recunosc că planificarea va fi cheia longevităţii mele, privind înainte. Astfel, eu şi echipa mea am concluzionat azi că să joc chiar şi un singur turneu pe zgură nu e în interesul meu şi al pregătirii mele fizice pentru restul sezonului.

Îmi vor lipsi fanii francezi, care au fost mereu alături de mine, sper să-i văd la Roland Garros anul viitor", a precizat Roger Federer pe facebook. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort