Andone aplică modelul „Dan Petrescu“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei Dinamo îşi avertizează elevii: „Cine nu se supune regulilor clubului, cine nu e cuminte şi nu-şi vede de treabă, a încurcat-o cu mine!”.

Ioan Andone a inserat pedepse dure în Regulamentul de Ordine Interioară al clubului, iar mesajul pe care „Fălcosul" încearcă să-l transmită jucătorilor este: gata cu distracţia în „Ştefan cel Mare"! După trei ani în care Dinamo nu a câştigat nimic, Andone a venit să impună o parte din disciplina cu care Dan Petrescu a reuşit la Urziceni.

„Dinamo va avea o zi de cantonament, indiferent de adversar, şi există varianta de a rămâne şi în noaptea de după meciuri. Sper ca jucătorii să nu mai apară prin revistele de scandaluri, pentru că altfel vor fi amendaţi şi puşi pe lista de transferuri. Nu se mai acceptă ce a fost înainte", a declarat Ioan Andone.