ANALIZĂ Franţa deschide porţile românilor. Cinci fotbalişti în viitoarea ediţie a campionatului din Hexagon

După Anglia, unde românii pătrund extrem de greu, Franţa are campionatul cel mai inaccesibil pentru fotbaliştii noştri.

Au fost ani la rând când aveam maximum un fotbalist care juca în Ligue 1 şi tocmai din acest motiv transferurile lui Mihai Roman, de la Rapid la Toulouse (locul 9), şi a lui Aurelian Chiţu, de la Viitorul la Valenciennes (locul 11), pot fi socotite lovituri importante pentru fotbalul românesc. Primul a plecat liber de contract şi va încasa un salariu de 300.000 de euro pe sezon, iar cel de-al doilea va aduce în conturile Viitorului 750.000 de euro, iar el va avea câştiga 250.000 de euro pe sezon. Socotind şi că Nicoliţă şi Mutu vor rămâne la St. Etienne, respective Ajaccio, iar Keşeru trece de la Angers la Bastia, viitorul sezon din Ligue 1 va avea la start 5 români. O premieră pentru fotbalul românesc, care face ca Franţa să treacă înaintea Spaniei, Italiei şi Germaniei, din punct de vedere al românilor care evoluează acolo. Practic, din “Big Five”, cum e numită chinta celor mai tari campionate ale lumii, doar Italia are aceeaşi reprezentare românească.
Voinea şi Pârcălab, împrumutaţi de Ceauşescu
Primii fotbalişti români care au ajuns în Franţa au fost Florea Voinea şi Ion Pârcălab. Un stelist şi un dinamovist, transferaţi de Olympique Nîmes în 1970. O situaţie bizară ţinând cont de faptul că regimul comunist nu agreea câtuşi de puţin plecare fotbaliştilor în străinătate. Şi totuşi, în 1970 s-a făcut o excepţie pentru cei doi, după o vizită a lui Nicolae Ceauşescu în Franţa. Fostul dictator a avut o întâlnire cu George Pompidou, preşedintele de atunci al Franţei şi din vorbă în vorbă s-a ajuns la fotbal.  Relaţiile dintre cele două ţări erau strânse, după ce francezii investiseră la uzinele Dacia de la Piteşti, iar între cei care s-au aflat la întrevederea dintre cei doi şefi de stat a fost şi primarul oraşului Nîmes, o localitate din sudul Franţei. El s-a plâns că echipa oraşului are probleme cu retrogradarea, spunând că nu i-ar strica nişte jucători români. Consilierii lui Ceauşescu au notat tot, iar dintr-un exces de zel  acesta a fost de acord ca doi români să plece în la Nîmes. Oficialii grupării din Franţa au venit la Bucureşti la finala Cupei, Steaua- Dinamo, i-au remarcat şi cerut pe Voinea şi Pârcălab şi aşa cei doi au ajuns în Franţa. Unde au jucat foarte bine, terminând cu Nîmes, în primul sezon pe locul patru şi în cel de-al doilea pe locul doi. Voinea a revenit în ţară, la Steaua, în 1972, în vreme ce Pârcălab a mai jucat un an la Nîmes, până în 1973, după care s-a lăsat de fotbal. Francezii le-au oferit salarii infinit mai mici decât cele care se plătesc acum, Voinea primind  7.000 de dolari pe sezon, iar Pârcălab 4.000 de dolari pe sezon.

Piţi a jucat mijlocaş la Lens
După experienţa cuplului Voinea- Pârcălab, următorul român care a ajuns în Franţa a fost Boloni. Aflat la final de carieră, Boloni a primit, în 1987, acceptul Partidului Comunist de a juca afară şi a plecat în Belgia, la Racing Jet Bruxelles. N-a stat decât un sezon acolo, pentru că în 1988 s-a transferat la Creteil şi după încă un an la Orleans, ambele din liga a doua franceză, unde a evoluat până în 1992, încheindu-şi cariera la 39 de ani, pe postul de libero. În sezonul 1989-1990, liga a doua franceză a avut la start trei români, Tudorel Stoica şi Victor Piţurcă, venind la Lens şi fiind adversari cu Boloni. Experienţa Lens a fost una dintre cele mai ciudate din cariera lui Piţi, deoarece antrenorul îl folosea ca mijlocaş ofensiv şi nu ca vârf de atac, cum jucase o viaţă întreagă. Chiar şi aşa, Piţurcă a evoluat mult mai des titular, comparativ cu Stoica, fostul căpitan al Stelei jucând destul de puţin la Lens.    
 

Viorel Moldovan, singurul campion în Hexagon

Revoluţia şi implicit exodul fotbaliştilor români în Occident n-au provocat o avalanşă de transferuri în Hexagon. Abia în 1995, Gică Mihali a prins un contract la Guingamp, ajutat şi de Mondialul bun pe care îl făcuse în SUA, cu un an mai devreme. Timid, au pătruns şi alţi fotbalişti, dar la echipe de mâna a doua din prima ligă, fără obiective îndrăzneţe. De altfel, cu excepţia lui Viorel Moldovan, niciun român nu a făcut istorie în Franţa. Moldo-gol a ieşit campion cu Nantes în 2001, fiind determinand pentru echipa de atunci a “canarilor” al cărei golgeter era.

Keşeru, de zece ani în Franţa
La 17 ani, Claudiu Keşeru a lăsat România şi pe FC Bihor pentru un transfer la echipa a doua a lui Nantes. A fost o mişcare inspirată, deoarece de atunci el n-a mai plecat din Franţa, devenind jucătorul român cu cea mai mare continuitate acolo. Spre ghinionul lui, el n-a reuşit să facă faţă cu brio la cerinţei primei ligi şi din 2008 a jucat numai la liga a doua, la Libourne, Tours şi Angers, pentru ultima înscriind 37 de goluri în trei ani. Prestaţiile sale au făcut ca Bastia, locul 12 sezonul trecut, să-l transfere în această săptămână.

Tripletă românească la Auxerre
Pentru o jumătate de sezon, Auxerre, una dintre echipele de tradiţie din Franţa, a avut în lot trei români. Daniel Niculae, Tamaş şi Vlad Munteanu au jucat în returul sezonului 2007-2008 la fosta echipă a lui Guy Roux, dar numai primii doi au fost titular, Munteanu având apariţii meteorice.

10 august este data la care începe campionatul Franţei, în prima etapă fiind programate două dueluri româneşti:  Valenciennes - Toulouse şi Ajaccio – St. Etienne