Ana Maria Prodan: "Arbitrul Chivulete e un maimuţoi cretin"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Ana-Maria Prodan, noul preşedinte de la FC Snagov

Preşedintele echipei FC Snagov, Ana Maria Prodan, a lansat un atac fără precedent asupra arbitrului Andrei Chivulete, care a oficiat de la centru partida pierdută în deplasare de ilfoveni cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Petrolul Ploieşti.

"În a doua repriză am fost peste ei. Nu mi-am permis niciodată să jignesc un arbitru şi să comentez maniera de arbitraj, dar Chivulete e un maimuţoi penibil ce nu s-a pomenit! Dacă ar putea cineva să ia meciul, ar râde cu toate organele. Nu se poate aşa ceva. Ori este cretin, ori nu este pregătit. Nu se poate ca tatăl lui să stea tot meciul în tribună cu oficialii Petrolului şi să zâmbească la fiecare fază. Nu ne-a dat niciun fault decât la jumătatea terenului sau în terenul nostru. Am luat cinci cartonaşe galbene când el era cu spatele la fază şi un 11 metri incredibil, ce nu s-a pomenit. Portarul era cu mingea în mână, jucătorul advers a sărit peste el şi el era la 40 de metri. A dat penalty, deşi nu ar fi văzut faza nici dacă avea trei metri înălţime. Mai are şi tupeul să vină spre delegaţia noastră să ne întrebe dacă avem ceva să îi reproşăm. De jena numelui lui taică-su şi de toate jenele din lume am tăcut şi ne-am dus la maşini. Furt pe faţă, nu se poate! Au fost faulturi imaginare, eu nu am văzut aşa ceva până acum. Am ajuns să cred că facem degeaba memorii, că sunt bani aruncaţi degeaba. În momentul ăsta sunt fără cuvinte şi mă întreb: dacă facem memoriu, câştigăm vreodată?", a declarat Ana Maria Prodan, în cadrul emisiunii "Fotbal la matineu", difuzată de postul de radio "Sport Total FM".

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă