Amical cu bătaie, coate şi eliminare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Niculae a sărit la gâtul unui adversar, iar N’Doye a văzut „roşu“ într-o partidă în care Dinamo s-a chinuit pentru un egal cu echipa de pe locul 9 în Turcia. La fel ca în partida de sâmbătă cu Lask Linz, apărarea roş-albilor a fost vulnerabilă, iar Moţi a fost criticat de antrenorul Cornel Ţălnar.

Dacă în testul cu austri­e­cii,­ "câinii" şi-au menajat vedetele şi au început cu oameni precum Păun, Oltean şi Toc, ieri, Ţălnar a aruncat în luptă "artileria grea".

Mai citeşte şi:

Andrei Cristea: "Au fost durităţi şi din partea arbitrilor, dar suntem obişnuiţi din campionat"

Degeabă însă, fiindcă Dinamo s-a chinuit pentru a nu pierde în faţa lui Genclerbirligi, formaţie ce ocupă doar locul 9 în prima ligă din Turcia. Mai mult, primul şut pe poartă al "câinilor" a venit abia în repriza a doua!

Cornel Ţălnar: „Moţi a greşit nepermis"

Au existat însă circumstanţe atenuante pentru că turcii au evoluat extrem de dur, ceea ce a dus la un conflict între căpitanii Marius Niculae şi Eker. S-a format un meleu, iar cel eliminat a fost N'Doye pentru un schimb mai dur de replici cu un adversar.

Dinamo a arătat din nou probleme în apărare, iar vinovatul se numeşte Moţi: fundaşul a greşit plasamentul, a faultat clar în careu şi turcii au primit penalty. 

Egalarea  a venit după un henţ în careu al unui turc, iar Andrei Cristea a stabilit scorul final. Cornel Ţălnar a comentat faza din care Genclerbirligi a deschis scorul.

"Moţi a greşit nepermis la penalty, dar până la urmă a fost un rezultat echitabil. A fost un meci foarte dur, intrările unora au fost în afara regulamentului, iar arbitrul a lăsat jocul prea liber. Le-am cerut băieţilor să nu riposteze, dar N'Doye a răspuns atacurilor şi a fost eliminat", a comentat "Ţânţarul".

"Totuşi, echipa s-a mişcat bine, relaţiile de joc sunt bune, dar mai avem de lucrat la combativitate. Avem un plus în atac pentru că sunt şase jucători de valoare şi aşa apare concurenţa şi vom înscrie cât mai mult", a continuat antrenorul dinamovist.

Acesta le-a transmis un mesaj şi rivalilor din campionat în vederea returului: "Mă bucură faptul că nu ne bagă deloc în seamă, că
ne tratează superficial, pentru că acest lucru o să le
fie fatal".

"Ne-a fost teamă de accidentări, dar s-a terminat cu bine deşi au fost unele durităţi, chiar şi din partea arbitrilor. Totuşi, suntem obişnuiţi cu astfel de lucruri din Liga I. "
Andrei Cristea
atacant Dinamo

1 - 1

Dinamo - prima repriză: Dolha - Molinero, Moţi, L. Goian, Pulhac - Torje, Mărgăritescu, N'Doye, Ad. Cristea - M. Niculae, Niculescu. Antrenor: Cornel Ţălnar

A doua repriză: Dolha (Cr. Munteanu 58) - Molinero, Moţi, L. Goian, Pulhac (Diabate 81)- Torje, Mărgăritescu (Scarlatache 75), N'Doye (Zicu 58), Ad. Cristea - M. Niculae (L. Ganea 77), An. Cristea.
Antrenor: Cornel Ţălnar

Genclerbirligi

Au marcat: Kahe (75) / An. Cristea (87)

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă