Americanii au descoperit de ce este Simona Halep favorită la Roland Garros Jucătoarea noastră poate da lovitura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a arătat o formă bună pe zgură, fapt îmbucurător în perspectiva turneului de la Roland Garros, care începe pe 28 mai.

Halep a câştigat turneul de la Madrid şi a jucat finala la Roma, drept pentru care este văzută ca principală favorită la câştigarea Roland Garros. Americanii de la World Magazine au identificat şi un argument important în favoarea ei. 

"Serena Williams e însărcinată, iar Maria Şarapova nu  a primit drept de participare. Kerber e pe locul 1 în WTA şi teoretic ar fi favorită. Totuşi, Kerber n-a mai câştigat un trofeu din vara anului trecut. Nici campioana de anul trecut, Garbine Muguruza, n-a mai câştigat un turneu chiar de atunci şi, la fel ca Kerber, nu pare într-o forma bună. Karolina Pliskova a spus ca nu se simte bine pe zgura si trebuie s-o credem", scriu americanii, care îşi îndreaptă ochii către Simona Halep: "Ar putea cîştiga primul ei turneu de Grand Slam din carieră. În trecut, când se afla pe locul 2 in ierarhia WTA, Simona a avut probleme din cauza presiunii la multe turnee majore, dar anul acesta a jucat mult mai relaxat si s-a impus la Madrid. În plus, ea a arătat un joc consistent în 2017 pe zgură".

Alte tenismene creditate cu şanse la Paris sunt Dominika Cibulkova, Svetlana Kuzeţova, Elina Svitolina si Elena Vesnina. La capitolul surprize ar putea fi Anastasia Pavlyuchenkova si Anastasia Sevastova.

Simona Halep nu a câştigat niciun Grand Slam în carieră, doborârea acestui hop fiind obiectivul ei principal 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume