Altă „bombă“ la Wimbledon: aut şi Şarapova! Din primele cinci jucătoare de tenis ale lumii, a mai rămas doar Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Şarapova. FOTO: Reuters

Astrele se aliniază perfect pentru Simona Halep, care a scăpat, rând pe rând, de cele mai puternice competitoare pe care le putea întâlni la Wimbledon. Deşi nu le-a eliminat ea. Astăzi a părăsit competiţia şi marea favorită a caselor de pariuri, Maria Şarapova, cea care a învins-o pe româncâ atât în finala de la Madrid cât şi în cea de la Roland Garros.

Halep s-a calificat azi fără probleme în sferturile de la Wimbledon, apoi a mai primit o veste mare, drept bonus. 

Într-un alt meci al zilei, tot în optimi, Maria Şarapova, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, a fost învinsă în trei seturi de germanca Angelique Kerber (locul 7 WTA), scor 7-6 (7-4), 4-6, 6-4. 

Şarapova, greu de „ucis“

A fost o partidă în care rusoaica şi-a demonstrat, încă o dată, spiritul senzaţional de luptă. Şi de revenire. Condusă cu 3-0 în setul secund, Şarapova a revenit şi l-a câştigat. Apoi, germanca s-a desprins la 5-2, în setul decisiv. Ce-a urmat? Rusoaica s-a apropiat la 4-5, a avut serviciul, iar derularea evenimentelor a fost iarăşi una incredibilă. Kerber a avut cinci mingi de meci, anulate toate de Şarapova. Abia a şasea minge de meci din acel game a adus victoria nemţoaicei! 

Şarapova era considerată principala favorită la câştigarea Wimbledonului, de către casele de pariuri, şi, potrivit tabloului, s-ar fi intersectat cu Simona Halep în semifinale. 

În acest moment, după disputarea meciurilor din optimi, Simona Halep (cap de serie numărul 3 şi locul 3 mondial) este singura jucătoare din Top 5 mondial care a mai rămas în competiţie. În plus, odată cu eliminarea Şarapovei, Halep este sigură că nu-şi va pierde, momentan, locul 3 WTA. Poate ajunge chiar pe 2, dacă va juca finala la Wimbledon (indiferent de rezultat). 

Rând pe rând au fost eliminate, în fazele incipiente ale turneului de Mare Şlem londonez, Na Li (locul 2 WTA), Serena Williams (locul 1 WTA) şi Radwanska (locul 4 WTA). 

În sferturi, Simona Halep va juca, cel mai probabil miercuri, cu Sabine Lisicki (Germania, locul 19 WTA, finalistă anul trecut la Wimbledon). 

Tablou Wimbledon: 

SFERTURI 

SIMONA HALEP (România, locul 3 WTA) - Sabine Lisicki (Germania, 19 WTA)

Eugenie Bouchard (Canada, 13 WTA) - Angelique Kerber (Germania, 7 WTA)

SEMIFINALA 1 : 

Lucie Safarova (Cehia, 23 WTA) – Petra Kvitova (Cehia, 6 WTA) 

Citeşte şi

 

Simona Halep s-a calificat în sferturi la Wimbledon, după 6-3, 6-0 cu Diyas!

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG