Agenții 007. Dinamo a clacat a 7-a oară consecutiv în fața rivalilor de la FCSB, în fața unei asistențe record

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Derbyul campionautului românesc a produs multă agitație în tribune și puțin fotbal pe teren. FCSB a învins pentru a 7-a oară echipă alb-roșie și a urcat pe loc de playoff, scoțând din primele 6 poziții chiar pe adversara de duminică seara.

Meciul a fost decis de Daniel Bîrligea, atacantul pentru care selecționerul Mircea Lucescu nu are ochi și-l ignoră la națională. Jucătorul adus de la CFR Cluj a punctat în minutul 26, reluând spectaculos, din foarfecă laterală, de la 11 metri, după o ieșire neinspirată a portarului Golubovic și un marcaj lejer al fundașilor gazdelor. Apoi, cele două echipe au măcinat în gol, până în prelungirile partidei, când Musi, abia intrat pe teren, a făcut 2-0.

Daniel Bîrligea a deschis scorul împotriva lui Dinamo. Foto Facebook

45.469 de fani prezenți la Dinamo - FCSB

A fost duel tare pe teren, dar și în tribune. În total, 45.469 de fani au venit la partida de pe Arena Națională, record pentru actuala stagiune. Suporterii lui Dinamo i-au „înțepat” pe rivalilor cu o scenografie cu titlul „Circul Stelelor”, satiră la adresa războaielor identitare dintre CSA Steaua și FCSB. Gazdele au mai pregătit una prin care era reprezentat Russell Crowe în rolul din Gladiator, în timp ce oaspeții au replicat cu un banner imens, ”Steaua, cel mai negru coșmar al vostru”. Pe bună dreptate, având în vedere că a fost a 7-a victorie consecutivă a FCSB în campionat în fața lui Dinamo.

Un moment urât s-a petrecut în startul partidei, când galeria roș-albaștrilor nu a respectat momentul de reculegere ținut de cei de la Dinamo în memoria lui Cătălin Hîldan. Crainicul stadionului a intervenit și i-a rugat pe aceștia să păstreze liniștea.

FCSB a trecut cu brio primul test greu dintr-o săptămână infernală. Joi, campioana va juca în Europa League cu Rangers, la Glasgow, urmâns ca în weekend să dea piept cu Rapid. Cele două echipe se vor întâlni din nou la finalul lunii, în Cupa României.

Dinamo - FCSB 0-2

Au marcat: Bîrligea (26), Musi (90+3)

Dinamo: Golubovic - Sivis, K. Boateng, Homawoo, Opruț - Olsen, Gnahore, Cîrjan - Milanov, Selmani, Politic. Rezerve: Al. Roșca - Licsandru, Soro, Abdallah, Peagu, Bani, Patriche, Caragea, Luna, Mărginean, Cr. Costin. Antrenor: Zeljko Kopic

FCSB: Târnovanu - V. Crețu, M. Popescu, Dawa, Radunovic - Miculescu, Șut, Olaru (cpt.) - Băluță, Bîrligea, Oct. Popescu. Rezerve: A. Vlad - Panțîru, Ștefănescu, Edjouma, D. Popa, Chiricheș, Baeten, Pantea, Musi, Ngezana, Alhassan, Luis Phelipe. Antrenor: Elias Charalambous

Arbitru: Marian Barbu (Făgăraș)

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!