A scris istorie în România şi în Mexic

Gheorghe Gruia a cucerit două titluri mondiale cu tricolorii, apoi i-a învăţat handbal pe mexicani.Revenit pentru câteva zile în România, fostul handbalist Gheorghe Gruia şi-a adus aminte de momentele când cucerea lumea de pe semicerc, de primele lui zile dincolo de Ocean.

Părul încărunţit şi lipsa danturii îi trădează vârsta celui mai bun handbalist al tuturor timpurilor, Gheorghe Gruia, titlu oferit de IHF în 1992. În rest, a rămas neschimbat. Înalt, mergând drept, făcând glume la tot pasul...

„Anul trecut când m-am întâlnit cu el nu l-am recunoscut după înfăţişare, însă imediat la prima şotie mi-am dat seama că e Gruia”, îşi aminteşte fostul său coleg de la naţională, Costache Mircea II.

„Am rămas toţi copii. Nu contează cum arăţi pe afară, ci cum te simţi tu”, îl completează cel supranumit „Mână de Aur”.

Era responsabil cu buna dispoziţie

„Da, pentru că eu eram responsabil cu golurile pe teren şi cu voia bună în vestiare. De fapt, cu glumele eram toţi. Că altfel
n-ai fi putut să treci peste sistem. Nu puteai să suporţi atmosfera fără să nu faci ceva să râzi. Înnebuneai dacă nu ştiai să dai la spate şi să intri în joc. Dar eu eram mai serios faţă de Paraschiv, Marinescu, Gaţu, aştia care veniseră mai tinerei şi erau cu glumele lor”, îşi începe povestirea dublul campion mondial la handbal.

Şi asta doar în timpul liber, deoarece pe teren luau totul în serios şi  îşi dădeau şi viaţa. „Jucam cu inima. Jucam pentru noi, pentru ţară, pentru culorile drapelului. Chiar ne dădeam sufletul să câştigăm orice meci. Ne băteam cu oricine. Păi, cine putea vedea ţări ca Franţa sau Suedia? Trebuia să munceşti pentru asta, că nu puteai să ieşi unde vrei. Paşaportul nu îl ţineai acasă la tine. Imediat cum veneai de la concurs, îl duceai la Federaţie, că altfel nu mai pupai a doua ieşire. Acum, ce motivaţie să mai fie?”, adaugă Gruia.

A plecat La celălalt capăt al lumii

Gruia (în aruncare) a fost supranumit „Mână de Aur“

În urmă cu mai bine de trei decenii, Gheorghe Gruia lua calea Mexicului, unde avea să se şi stabilească cu familia. „Am plecat trimis de Federaţie cu contract să fiu antrenor acolo. Dar antrenorul cui? Mă aşteptam să aibă o echipă, o sală, dar ăia nici nu auziseră de handbal. Dacă ştiam ce mă aşteaptă, nici nu mai plecam”, mărturiseşte acum resemnat campionul, care a trebuit să ia totul de la zero.

„În primele şase luni, până să-mi vină mingile pe care le comandasem, am făcut pregătire generală. Le-am predat tehnica şi tactica individuală şi colectivă, le-am arătat un teren de handbal. Apoi cele o sută de mingi care au venit le-am împărţit câte două la fiecare stat. Handbalul mexican se confundă cu numele meu”, încheie „Mână de Aur”. I-a fost greu, dar nu s-a dat bătut şi a răzbit, reuşind să introducă handbalul şi în şcoli.