A murit Nelu Nunweiller. Povestea copilului care se agăţa de tramvai pentru a ajunge la antrenamente

Nelu Nunweiller a murit, marţi, la 79 de ani. El şi fratele său, Lică, au format un redutabil cuplu de fundaşi centrali la Dinamo, din agresivitatea lor născându-se actuala poreclă a alb-roşilor: câinii roşii.

Nelu Nunweiller s-a stins marţi din viaţă la 79 de ani, la un an şi jumătate după ce Lică, fratele şi colegul său din apărare trecuse în nefiinţă. Reconstituim în rândurile următoare, din propriiile-i mărturii, imaginea unui fotbalist legendar, care a marcat istoria şi prezentul lui Dinamo.
Nelu îşi amintea, într-un articol publicat de “Adevărul” în 2011, cum s-a născut actuala poreclă a dinamoviştilor : “Eu şi fratele meu, Lică, evoluam fundaşi centrali şi eram răi în joc şi curajoşi. Noi, fiind copii de saşi, eram roşcaţi şi, când alergam ne înroşeam foarte tare. Odată, într-un meci cu Rapid, atacanţii lor, Dumitriu II şi Ionescu, care ne ştiau de frică şi nu-şi permiteau să ne dribleze, ne-au întrebat: <Ce sunteţi, mă, aşa răi? Parcă sunteţi nişte câini... la cum arătaţi, sunteţi câini roşii>. Apoi, suporterii lor au dus vorba mai departe şi aşa ne-a rămas porecla”. Dintre cei doi, Nelu poate fi considerat primul “câine roşu”, pentru că a debutat mai devreme decât Lică şi era şi fratele “mai bun”, fotbalistic vorbind.
Două pâini şi o cupă ruptă…
În acelaşi articol amintit, Nelu Nunweiller a rememorat primii săi paşi în fotbal: „La 10-12 ani am început să joc fotbal. Proveneam dintr-o familie numeroasă, cu o situaţie materială grea. Tata ne-a spus să facem şcoală, să avem o meserie şi după aceea să jucăm fotbal. Dar am avut noroc: fratele cel mare, Constantin, era înotător şi boxeur. A fost la o gală şi a venit acasă cu două pâini şi o cupă ruptă... Tata s-a bucurat că a adus ceva de mâncare şi el a spus că şi din sport poţi să câştigi. Am ajuns la Unirea Tricolorul trei fraţi, eu, Lică şi Dumitru, dar în scurt timp echipa s-a desfiinţat şi ne-am dus la Progresul ICAB. După o periodă, tot fratele mai mare, care ajunsese contabil la Ministerul de Interne, ne-a adus la Dinamo”.
La antrenamente, agăţat de tramvai
Insistenţa părintelui de “a avea o meserie”, i-a obligat pe copii să alerge dintr-un colţ în altul al Bucureştiului. “Dimineaţa eram la strung, la mecanică, să facem o meserie, cum spunea tata, după -amiaza la antrenamente, unde mergeam agăţaţi de tramvai că n-aveam bani de bilet şi ne suiam pe tambur de ne frigeau mâinile când se încingea tabla, apoi mergeam la şcoală, eram la seral la <Liceul Matei Basarab> şi ajungeam noaptea acasă. Toate astea numai ca să jucăm fotbal".
Fosta glorie a roş-albilor a rememorat şi ce a făcut cu primii bani din fotbal: „Am luat o primă de 600-700 de lei, era un salariu măricel atunci, chiar de Crăciun se întâmpla, şi le-am cumpărat tuturor din familie câte ceva, o cămaşă, un pantalon. Atunci, tata s-a bucurat şi şi-a dat seama că pot câştiga şi din fotbal". 
După o experienţă de doi ani la Fenerbahce, Nelu Nunweiller s-a lăsat de fotbal în ‘72, devenind imediat antrenor al echipei preţ de 7 ani, răstimp în care a cucerit trei titluri.

Nelu şi Radu Nunweiller, cei mai valoroşi fotbalişti dintre cei şase fraţi care au practicat sportul-rege

Mai trăiesc trei din cei şapte fraţi
Fraţii Nunweiller au fost şapte: Constantin, Dumitru, Nelu, Lică, Victor, Radu şi Eduard. Constantin, cel mai mare dintre ei, e singurul nu a jucat nicodată fotbal, dar a avut mereu grijă de cei mai mici şi, fără el, poate că nici ceilalţi nu ar fi reuşit. Toţi ceilalţi şase şi-au încercat norocul la Dinamo, însă doar trei s-au dovedit a fi cu adevărat înzestraţi: Nelu, Lică şi Radu. Primii doi au jucat în apărare, Radu a fost un mijlocaş versatil care a îmbrăcat tricoul României la Mondialul din 1970 şi poate fi considerat ca fiind cel mai talentat. Dintre cei şapte fraţi, mai trăiesc doar trei, Radu, Dumitru şi Victor. 
 

Ion Nunweiller

Data naşterii: 09. 01. 1936 / Piatra Neamţ
Cariera de jucător: a debutat în prima divizie la data de 12 august 1956 (Dinamo Bucureşti - Dinamo Bacău 2-1); a evoluat pe prima scenă la Dinamo (1956-1968 şi 1970-1972) şi Fenerbahce (1968-1970)
În Liga I: 279 meciuri /19 goluri
În cupele europene: 26 meciuri / 3 goluri
Echipa naţională: 40 meciuri
Cariera de antrenor: Dinamo, Bistriţa, Corvinul, Flacăra Moreni, Bursaspor, FC Argeş, Ceahlăul, Baia Mare.
Palmares ca jucător: 5 titluri şi 3 Cupe cu Dinamo, un titlu cu Fenerbahce. În ediţia 1969-1970 a câştigat titlul de cel mai bun jucător străin din campionatul turc.
Palmares ca antrenor: 3 titluri cu Dinamo, a promovat cu Ceahlăul în Divizia A.