Zvonurile despre căsătoria dintre Brad şi Angelina au pornit de la organizarea unei petreceri la vila lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Speculaţile despre posibila nuntă din acest weekend a lui Brad Pitt cu Angelina Jolie, de la castelul lor francez s-au dovedit a fi neîntemeiate

Pregătirile pentru o petrecere somptuoasă la casa din Franţa a lui Brad Pitt şi a Angelinei Jolie au stârnit speculaţii febrile că cei doi se vor căsători în secret. Invitaţii, printre care şi părinţii lui Brad, au ajuns la castel înaintea galei care nu se dovedeşte a fi altceva decât o simplă petrecere.

Logodna cuplului a fost dezvăluită în aprilie, după şapte ani de relaţie şi şase copii împreună, inelul din platină, decorat cu diamante al Angelinei valorând aproape 205.000 euro. O sursă a declarat pentru „The Sun“ că „pregătirile ar fi pentru aniversarea părinţilor lui Brad, Jane şi Bill, însă unii cred că acesta ar putea fi marele eveniment. Chiar şi bijutierul privat al Angelinei este aici”. Sursa a mai adăugat pentru „Daily Mail”  că în jurul locuinţei este mare agitaţie, dar nu există nicio dovadă plauzibilă că acolo ar avea loc o nuntă.

În presa din străinătate s-a vehiculat ipoteza unei căsătorii între cei doi într-o capelă privată din subsolul castelului lor.  „Nu ştim nimic despre asta. Sub legea franceză, cuplurile trebuie să se căsătorească la primărie. Spre deosebire de o nuntă religioasă, nu se poate ca un cuplu să aibă ceremonia civilă în propia casă”, a declarat un oficial pentru Reuters.

Cert este faptul că perechea plănuia ca nunta să aibă loc pe proprietatea lor din sudul Franţei, în valoare de aproximativ 45 milioane de euro. După ce logodna le-a fost anunţată, s-a aflat că au început construcţiile la o mare sală de recepţie la castelul lor din Provenţa, Franţa, lucru evidenţiat prin fotografiile realizate deasupra domeniului, în care apărea o anexă nouă, albă, lângă o capelă.

Cei şase copii ai cuplului insistă ca Brad şi Angelina să se căsătorească

În urmă cu ceva timp, cuplul Brangelina, cum a ajuns să fie numit, a anunţat că nu se va căsători până la legalizarea mariajului dintre aceleaşi sexe, în SUA. Totuşi Brad a admis recent că nu vor aştepta atât de mult, din cauza presiunii tot mai mari din partea copiilor. „Se pare că asta contează din ce în ce mai mult pentru copii”, spunea el în ianuarie. „ De altfel, şi pentru mine înseamnă ceva, să ajung în momentul în care chiar trebuie să fac acel pas”. Angelina a spus, de asemenea, că cei mici întreabă adesea de ce ei doi nu sunt căsătoriţi precum „Shrek şi Fiona”. Le-a explicat că „angajamentul dintre noi, când am decis să ne construim o familie, a fost cel mai bun pe care îl puteam avea”.



Din moment ce ai şase copii, te simţi obligat”, a mai specificat ea, confirmând pentru viitor legalizarea uniunii dintre ei, însă nu în acest weekend.

Angelina a mai fost căsătorită de două ori, odată cu actorul britanic Jonny Lee Miller, între 1996 şi 1999, şi apoi cu Billy Bob Thornton, din 2000 până în 2003. Mariajul lui Brad cu Jennifer Aniston a durat cinci ani, până când au anunţat în 2005 că divorţează, după ce a cunoscut-o pe Angelina pe  platoul de filmare de la „Domnul şi Doamna Smith”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie