VIDEO „Ticăloşi fără glorie“ reinventează istoria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO „Ticăloşi fără glorie“ reinventează istoria

Filmul de război cu Brad Pitt în rolul principal are astăzi lansarea în cinematografele din România. După primul weekend de la lansarea internaţională, pelicula realizată de Quentin Tarantino a avut cele mai bune încasări din întreaga carieră a regizorului.

Potrivit unui zvon, care a devenit deja o legendă marca Hollywood, Brad Pitt nu-şi mai aduce aminte că a acceptat să joace rolul principal în acest film, cel al locotenentului Aldo Raine. Învoirea verbală ar fi avut loc, se pare, după o noapte de pomină, în care Tarantino şi Pitt au golit cinci sticle de vin şi au consumat marijuana.

„Ticăloşi fără glorie“ („Inglourious Basterds“) este o îmbinare ciudată de western şi film de război, presărat cu aluzii şi parodii la filme clasice, aşa cum i-a obişnuit Tarantino, un mare cinefil, pe fanii săi fideli. 

Acţiunea are loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Franţa ocupată de nazişti. Locotenentul Aldo Raine conduce un grup de soldaţi evrei, numiţi „The Basterds“ (ticăloşii), care au un singur scop: răzbunarea împotriva naziştilor.

Ei o „adoptă“ pe actriţa şi agenta sub acoperire de origine germană Bridget von Hammersmark (interpretată de Diane Kruger) într-o misiune al cărei scop este lichidarea liderilor celui de-al treilea Reich. Ceea ce se întâmplă după este o reinventare plină de creativitate a celui de-al Doilea Război Mondial.

Nazistul, cel mai bun actor

Filmul, care are un titlu în engleză scris greşit intenţionat („inglorious bastards“ este forma corectă), a putut fi vizionat pentru prima oară la Festivalul de la Cannes de anul acesta.

Criticii şi juriul l-au lăudat pe actorul german Christoph Waltz, interpretul colonelului nazist Hans Landa, şi i-au dat şi premiul pentru Cel mai bun actor.

În peliculă mai joacă Eli Roth (regizorul filmului „Hostel“) şi Mike Myers, iar narator este Samuel L. Jackson, un mai vechi colaborator al lui Tarantino.

Astăzi, la cinema

Bucureşti

Movieplex Cinema Plaza:
16.30; 18.00; 19.30; 21.00; 22.30

Hollywood Multiplex
: 15.00; 18.15; 21.30

The Light Cinema
: 13.40; 16.35; 19.30; 22.30

Cityplex: 16.00; 19.00; 22.00

Cluj

Odeon Cineplex: 13.45; 16.30; 19.15; 22.00

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare