VIDEO Sophia Loren, după 60 de ani la Miss Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a participat la concursul Miss Italia în 1950, actriţa italiană a fost invitată, ieri-seară, să facă parte din juriul competiţiei. Sophia Loren a uimit audienţa când a urcat pe scenă pentru a acorda coroana învingătoarei Francesca Testasecca. Actriţa a dovedit că şi la 75 de ani este o femeie frumoasă.

„Tot ceea ce vedeţi aici, datorez porţiilor de spaghete", spunea glumind, la un moment dat, starul italian, referindu-se la silueta pentru care multe femei tinere o invidiază. Pe scena concursului de frumuseţe Miss Italia, Loren a dezvăluit câteva dintre secretele frumuseţii sale: exerciţiile şi atitudinea optimistă: „Întotdeauna mă trezesc devreme dimineaţa, sar din pat şi mă plimb în parc în jur de o oră. Mereu mă gândesc că poate în drumul meu o să întâlnesc ceva minunat. Gândesc pozitiv, sunt foarte rare situaţiile în care sunt pesimistă ori melancolică".

Actriţa - recompensată de-a lungul carierei cu nu mai puţin de 50 de premii internaţionale, printre care două Oscaruri, cinci Globuri de Aur, un Grammy şi un trofeu BAFTA - a recunoscut, însă, că dacă în tinereţe obişnuia să mănânce foarte multe paste, acum porţia de spaghete s-a micşorat considerabil. „Acum mănânc mult mai puţin. Nu obişnuiesc să consum alimente grase sau dulciuri, pe care, de altfel, le iubesc. Sunt destul de atentă cu ceea ce mănânc pentru a nu lua în greutate", mai spune italianca. Loren vorbeşte cu mândrie despre cei 75 de ani ai săi. „Nu mi-am ascuns niciodată vârsta pentru că nu îmi pasă. Nu putem ascunde trecerea timpului, iar mie nu îmi e frică de anii care au trecut. Îmi descopăr cea de-a doua tinereţe", a adăugat actriţa.

Poze sexy la 70 de ani

Şi tocmai pentru că e în continuare încrezătoare în felul cum arată, Loren a acceptat să pozeze sexy în urmă cu patru ani în calendarul Pirelli. Frumuseţea angelică a Sophiei Loren a ajutat-o să devină cunoscută pe plan internaţional, după ce a semnat, în 1958, un contract cu casa americană de producţie Paramount Pictures. Pentru că înfăţişarea a fost cu siguranţă un atu de necontestat pentru ea, după participarea la competiţia Miss Italia, în 1950, tânăra de numai 16 ani avea să primească şi primul rol într-un film. În 1954, actriţa aflată la începuturile carierei „spărgea gheaţa" cu rolul din „The Gold of Naples", regizat de Vittorio De Sica.

Cea mai populară actriţă în anii '60

La mijlocul anilor '60, Loren s-a remarcat şi la Hollywood în mai multe producţii, fiind colegă de platou cu actori ca Frank Sinatra ori Cary Grant. Cariera ei a atins punctul maxim când a primit o ofertă de un milion de dolari pentru a apărea în lungmetrajul „The Fall of the Roman Empire".

Miss Italia 2010, încoronată de Sophia

Francesca Testasecca (19 ani), câştigătoarea titlului Miss Italia 2010, a fost încoronată, luni seară, de Sophia Loren. Concursul a fost organizat, ca în fiecare an, în oraşul Salsomaggiore (la 100 de kilometri sud de Milano) şi transmis în direct de postul de televiziune RAI. Testasecca nu s-a remarcat doar prin probele de tangou, seducţie sau cultură generală, ci şi datorită celor trei tatuaje vizibile: unul pe şold, unul pe spate şi unul pe piciorul stâng.

Mai multe pentru tine:
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile