VIDEO O vară de foc pentru fanii rock: vine Aerosmith!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steven Tyler (stânga) şi Joe Perry, în concert

Formaţia americană va susţine primul concert în România, la complexul Romexpo din Bucureşti, pe 18 iunie. După ce nume mari precum AC/DC, Metallica şi Rammstein au fost confirmate, rockerii români vor avea parte şi de un concert Aerosmith.

„Suntem Aerosmith şi vrem să vă spunem că zvonurile sunt adevărate. Suntem în drum spre voi", spune solistul formaţiei, Steven Tyler (61 de ani), într-un clip video postat pe site-ul oficial aeroforceone.com.

„We'll rock your world", mai promite Tyler. Spectacolul face parte din noul turneu european al rockerilor, care începe la 10 iunie, în Suedia şi continuă cu două spectacole la Londra. Turneul „Cocked, Locked and Ready to Rock" mai are opriri în Marea Britanie, Grecia, Olanda, Belgia, Spania, Franţa, Cehia şi Italia. Trupa formată din Steven Tyler, chitariştii Joe Perry (59 de ani) şi Brad Whitford (58 de ani), basistul Tom Hamilton (58 de ani) şi bateristul Joey Kramer (59 de ani) nu a mai cântat în Europa din 2007.

Biletele vor fi puse în vânzare astăzi, la ora 9.00, în magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti şi Humanitas şi online de pe www.eventim.ro. Acestea sunt disponibile în mai multe categorii, pentru Gazon B (140 de lei), Gazon A (190 de lei), Golden Ring (330 de lei) şi tribună (590 de lei). De asemenea, biletele pot fi achiziţionate şi în trei rate lunare, doar prin Card Avantaj, de la sediul Eventim. Membrii fanclubului Aerosmith pot achiziţiona de pe site-ul oficial al acestora pachete speciale, care conţin bilete şi obiecte personalizate cu sigla Aerosmith.

Un 2009 cu accidente şi despărţiri

Vestea noului turneu poate părea o surpriză pentru fanii „băieţilor răi din Boston", mai ales având în vedere că anul trecut a fost pigmentat cu scandaluri, accidentări şi zvonuri că trupa se va destrăma. Deşi în toamnă Tyler şi-a făcut publice planurile de a înregistra un album solo, acesta a declarat recent că vrea să se reunească cu foştii colegi.

Tot în 2009, turneul formaţiei a fost întrerupt, pentru că solistul s-a accidentat la picior, iar ulterior a fost anulat complet din cauză că Tyler a căzut pe scenă în timpul unei piese şi şi-a fracturat umărul. Colegii săi nu i-au arătat compasiune în momentele respective şi l-au atacat în presă, acuzându-l că a început din nou să se drogheze.

În primele două decenii cu formaţia, Tyler abuzase de droguri şi alcool, dar a reuşit să le lase în urmă în 1986 şi a rămas „curat" timp de 23 de ani. Însă anul trecut solistul a căpătat o nouă dependenţă, cea de analgezice şi a trebuit să se interneze într-o clinică de dezintoxicare.

Istorie de 40 de ani

Aerosmith este trupa americană de rock cu cele mai mari vânzări din istorie, peste 150 de milioane de albume vândute, dintre care 66,5 de milioane în SUA. De asemenea, ea mai este titulara recordului pentru cele mai multe Discuri de Aur şi Multi-Platină deţinute de un grup american. Aerosmith a câştigat patru premii Grammy şi zece premii MTV.

Unul dintre primele hituri ale trupei, „Walk This Way", a făcut istorie în muzică, devenind prima colaborare dintre o trupă rock şi una de rap, Run DMC. Modelul de hibrid între rock şi rap a fost apoi copiat şi transformat la nesfârşit.

Aerosmith are în discografie 14 albume de studio, dintre care ultimul a fost lansat în 2001. Printre hiturile lor se numără piese precum „Crazy", „Pink", „Dream On", „Amazing", „Janie's Got a Gun" şi „Jaded".

2010 este un an important pentru Aerosmith, pentru că împlineşte patru decenii de la înfiinţare. „Băieţii răi din Boston" au fost incluşi în Rock and Roll Hall of Fame în 2001 şi pe poziţia 57 a clasamentului „Rolling Stone" cu cei mai mari artişti ai tuturor timpurilor.

Programul „verii rock"

16 mai - AC/DC, Piaţa Constituţiei
11 iunie - Eric Clapton şi Steve Winwood, Stadionul Iolanda Balaş
18 iunie - Aerosmith, Romexpo
25-27 iunie - Festivalul Sonisphere, cu recitaluri ale formaţiilor: Metallica, Rammstein, Megadeth, Slayer, Anthrax, Heaven And Hell. Datele exacte la care formaţiile vor urca pe scenă nu au fost încă anunţate.

Organizatorii din România sunt D&D East Entertainment, în colaborare cu Marcel Avram. Acesta este primul an în care festivalul este organizat şi la noi în ţară, el având o tradiţie de câţiva ani în Marea Britanie. Potrivit site-ului oficial al festivalului, acesta va avea loc în perioada 16 iunie - 8 august în mai multe ţări din Europa: Marea Britanie, Polonia, Elveţia, Cehia, Grecia, Suedia, Finlanda, Bulgaria, Turcia şi Spania.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos