VIDEO Colinde cu Ştefan Hruşcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artistul susţine la acest sfârşit de an cel mai amplu turneu al său. Ştefan Hruşcă (52 de ani) va aduce ma­gia colindelor din Maramureş în specta­colul pe care îl va susţine mâine-seară, la Sala Polivalentă.

Decembrie este lună plină pentru Ştefan Hruşcă. Pe harta celor 40 de spectacole, concertul de la Bucureşti este însemnat la data de 19 decembrie şi are ca loc de desfăşurare Sala Polivalentă.

Cel care a fost numit de regretatul poet George Ţărnea „învăţătorul de colinde" mobilizează, într-un suflu unic, energia magică a colindelor româneşti.

„După cei 19 ani care au trecut de la înregistrarea primului album de colinde, precum şi a concertelor de colinde începute în 1995, cred că am reuşit acest lucru. Mărturie fac spectacolele în care publicul cântă de la început până la sfârşit alături de mine. În acest an, am parte de cel mai amplu turneu, ce cuprinde 40 de oraşe mari şi mijlocii, în unele dintre ele nemaiavând concerte chiar de 20 de ani", declară Ştefan Hruşcă.

Solistul, care trăieşte în Canada din 1991, la Toronto, nu se simte rupt de realităţile lumii româneşti.

Departe de casă, dar mereu aproape

„În fiecare an vin acasă, fie cu ocazia înregistrării sau lansării unui album, fie pentru a-mi petrece Crăciunul la Ieud, sau pur şi simplu pentru a-mi vizita familia, prietenii şi locurile dragi", declară solistul.

Ştefan Hruşcă citeşte presa din ţară, fiind la curent cu „aproape toate noutăţile care apar în muzica românească, de la genuri muzicale la interpreţi. Norocul este că trăim într-o epocă tehnologizată, care permite acest lucru. Au fost ani când am stat mai mult în ţară decât în Canada. Poate nu s-a auzit lucrul acesta, dar aşa s-a întâmplat", mai spune el.

Interpretul unor melodii care au traversat deceniile precum „Rugă pentru părinţi", „Ochii tăi" sau „Un copac cu flori" explică succesul lor prin legătura pe care acestea au creat-o cu publicul: 

„În momentul în care cântecele unui artist sunt îndrăgite de public, acesta rămâne fidel şi merg împreună la drum, ca într-o prietenie. Iar în momentul în care unul dintre ei trişează, se produce ruptura. Aici vorbim despre armonie. Nu e, oare, păcat să distrugi această armonie? Nu e, oare, păcat să distrugi această armonie a frumosului printr-un gest necugetat sau printr-o schimbare de «coafură»? Cântecele amintite au fost compuse într-o perioadă de zbucium lăuntric, în care am pus mult suflet".

Asemenea melodii, dacă ar fi lansate astăzi, în contextul globalizării şi al invaziei divertismentului american, chiar dacă ar avea un impact la fel de puternic, nu au şanse la fel de mari, ca acum 20 de ani, pentru a fi la fel de longevive, crede solistul.

30 de ani de muzică

Cea mai mare mulţumire a artistului, după o carieră de 30 de ani, este aceea că lumea continuă să vină la concertele sale într-un număr foarte de mare. „În acest turneu, chiar am fost nevoit să renunţ la multe dintre solicitări, pentru că nu am mai avut, efectiv, zile disponibile. La finalul fiecărui concert, se aplaudă câteva minute la scenă deschisă", adaugă acesta.

Mulţumirea omului Ştefan Hruşcă este aceea de a avea o familie fericită (compusă din Geanina - soţie, Ştefan - fiu, Andra - fiică). Hruşcă revine de mai multe ori pe an în Ieudul natal, în Maramureş.

„Anul trecut am petrecut Crăciunul la tata acasă, în Ieud. Am colindat două nopţi, precum făceam în tinereţe, împreună cu prietenii mei. În ziua de Crăciun am colindat în faţa bisericii mari din Ieud pe consătenii mei. A fost unul dintre cele mai emoţionante concerte pe care le-am susţinut până în acel moment. Anul acesta, în schimb, o să fim la Oradea în ajunul Crăciunului, urmând să mă reîntorc în satul natal de-abia în primăvară", spune solistul.

Spectacol de Crăciun

Vocea lui Ştefan Hruşcă va aduce bucureştenilor vestea Naşterii Mântuitorului în concertul pe care artistul îl va susţine la Sala Polivalentă mâine, la ora 19.00.  „Florile dalbe",„Trei păstori",„Afară ninge liniştit", „Sfântă-i sara de Crăciun" şi „Linu-i lin" sunt doar câteva dintre colindele care vor aduce bucurie în inimile ascultătorilor, purtându-i în lumea tradiţională a satelor româneşti. 

Oraşele în care va cânta Ştefan Hruşcă, până pe 27 decembrie, sunt: Buzău, Ploieşti, Tulcea, Constanţa, Pucioasa, Târgovişte, Giurgiu, Oradea, Marghita, Blaj, Alba Iulia, Vatra Dornei, Bistriţa.

CITIŢI ŞI:

Dansuri săseşti şi maghiare în centrul istoric al Sibiului

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”