Vedete care au jurat că nu se căsătoresc, dar care au ajuns la altar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cameron Diaz s-a căsătorit în secret FOTO Getty Images

Dacă ai o relaţie de lungă durată nu înseamnă că-ţi doreşti neaparat să te şi căsătoreşti. Aceasta pare să fie deviza multor celebrităţi de la Hollywood, care resping categoric ideea schimbării stării civile printr-un act oficial. Ce puţin, aceasta este până în momentul în care îşi întâlnesc sufletul pereche.

Haideţi, aşadar, să vedem ce staruri au declarat iniţial că nu cred în instituţia căsătoriei, dar s-au răzgândit pe parcurs!

Cameron Diaz este mai nou doamna Madden, conform căsătoriei cu Benji Madden, un bărbat despre care mai nimeni nu ştie nimic. Iar asta pentru că celebra actriţă a refuzat să vorbească despre relaţia amoroasă pe care o are cu Benji, dând impresia că relaţia lor este una lipsită de importanţă. Însă, surpriză! Deşi a declarat în nenumărate rânduri că nu crede în căsătorie şi că nu vrea să se căsătorească, a ajuns la altar chiar la începutul săptămânii trecute, după o relaţie de numai nouă luni.

Află ce vedete celibatare convinse au ajuns să fie familiste convinse, pe www.okmagazine.ro!

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie