Vedeta de televiziune Jimmy Kimmel, din nou gazda ceremoniei premiilor Emmy

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jimmy Kimmel FOTO Guliver/getty images

Vedeta de televiziune Jimmy Kimmel va reveni în septembrie în rolul de gazdă al galei premiilor Emmy, au anunţat marţi Television Academy şi reţeaua ABC. Cele două entităţi care organizează ceremonia nu au stabilit încă formatul pe care îl va avea cea de-a 72-a ediţie.

Aceasta va fi a treia oară când Kimmel va prezenta gala, după ce a făcut-o în 2012 şi 2016.

Transmisiunea Primetime Emmy este programată pentru 20 septembrie, iar detaliile despre cum va arăta gala urmează să fie stabilite.

„Nu ştiu unde vom face asta sau cum şi nici măcar de ce facem asta, dar o facem şi eu o găzduiesc”, a spus Kimmell, care va fi şi producător executiv.

Începând cu luna martie, el şi-a realizat emisiunea „Jimmy Kimmel Live”, ajunsă la al 18-lea sezon, din propria casă şi a găzduit şi produs „Who Wants To Be A Millionaire” la ABC. Kimmel a fost de două ori şi gazda premiilor Oscar şi a prezentat în 2012 Balul Asociaţiei Corespondenţilor de la Casa Albă.

Potrivit unor surse, sunt analizate diverse scenarii - de la o ediţie complet virtuală la un eveniment cu invitaţi, care va cuprinde şi elemente „neconvenţionale”. Totul va depinde de situaţia pandemiei în următoarele săptămâni.

Nominalizările pentru a 72-a ediţie a premiilor Emmy vor fi anunţate de Television Academy pe 28 iulie.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang