Urările vedetelor, pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Smiley

Crăciunul 2011 a fost surprins în stări, impresii şi urări de vedetele din România, pe paginile lor de Facebook. De la Gabriel Cotabiţă la Elena Udrea, fiecare a avut ceva de scris, într-un ton liniştit sau optimist, în spiritul sărbătorii creştine.

„Bună dimineața tuturor! Să aveți un Crăciun plin de liniște și revelații, iar tuturor celor care se numesc Cristina sau Cristian, le doresc ca lumina conținută în numele lor să le fie calăuza în tot ce vor întreprinde și să fie alinare tuturor celor din jur! La mulți ani!", a scris cântăreţul Gabriel Cotabiţă pe pagina sa de Facebook.
Mihai Morar a postat, cu circa 20 de ore în urmă, următoarele impresii. „Cred că m-am prins cum e cu «spiritul sărbătorilor» în Bucureşti. De Crăciun, anul ăsta, cred că am picat eu de serviciu pe bloc. De aseară şi până acum, n-am mai văzut altă lumină aprinsă în tot blocul. Sunt flacăra de veghe a Asociaţiei de Proprietari". Membru în juriul „X Factor" de la Antena 1, Mihai Morar a mai scris pe pagina sa: „Mi-am primit cadoul de Crăciun. În loc să-i scrie Moşului, Andrei Leonte mi-a scris o poezie. Toată ziua a stat cu ochii în carneţelul lui, iar acum, seara, mi-a dat în dar câteva pagini. V-am mai spus ce om minunat e Andrei? Ne vedem la 21.45 la Decizia «X Factor».

Zâmbete şi urări de bine de sărbători, de la Smiley


La rândul său, Smiley, antrenor la „Vocea României", concurs a cărei finală va fi transmisă în această seară, la Pro TV, Smiley le-a urat de bine fanilor săi de pe Facebook:
„Crăciun fericit vă doresc! Ha Ha Ha Everybody! Zâmbete şi urări de bine de sărbători! Vă pupăm de la repetiţiile pentru finala de pe 26 decembrie! Am pregătit un show nebuuuuun!

Andreea Raicu a surprins starea de linişte din seara de Crăciun într-o notă personală:
„Ce seară frumoasă... liniştită, relaxantă, plină de căldură, alături de familie şi oamenii dragi... şi colindători... şi bineînţeles muuuulte cadouri!!! Se pare că am fost cuminţi, că Moşu' ne-a adus o mulţime de cadouri.
Anul ăsta a fost diferit parcă... totul mai liniştit, fără goana dementă după cumpărături, nervii din trafic, agitaţia de pe străzi...parcă toată nebunia a dispărut pentru mine şi am avut parte numai de lucruri frumoase care m-au făcut să mă bucur de Crăciun! Am primit cadouri frumoase, făcute din suflet... de fapt, mă bucură atmosfera care îmi aduce aminte de copilărie... şi acum am simţit-o... mâine o iau de la capăt; musafiri, mâncăruri gustoase, musafiri, cadouri... Ador să am casa plină de oaspeţi. Sper că aveţi un Crăciun frumos şi liniştit!!!". Ministrul

Elena Udrea a postat pe pagina sa personală de Facebook fotografii din timpul emisiunii care a fost difuzată sâmbătă-după-amiaza de postul Acasă TV, în care democrat-liberala împodobea bradul şi gătea sarmale.
„Am acceptat provocarea postului de televiziune Acasă şi am intrat în rolul gospodinei care face pregătirile pentru ziua de Crăciun. Am făcut sarmale şi salată de boeuf, am aranjat masa şi am împodobit bradul. Ba chiar i-am aşteptat pe colindători cu covrigi şi mere. Recunosc că a fost o zi mai deosebită pentru mine, dar una în care am fost în permanenţă cu zâmbetul pe buze", a scris Elena Udrea pe pagina sa de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare