UPDATE Cântăreaţa Sinead O'Connor a fost găsită teafără, după ce a fost dată dispărută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sinead O'Connor a avertizat în trecut că se sinucide şi şi-a învinovăţit familia pentru starea în care a ajuns FOTO Getty Images

Cântăreaţa irlandeză Sinead O'Connor, în vârstă de 49 de ani, a fost găsită şi este în siguranţă după ce a fost dată dispărută timp de 24 de ore.

UPDATE 00.30 Cântăreaţa a fost găsită în siguranţă, luni, la aproximativ 24 de ore de când a fost declarată dispărută şi la 32 de ore de când a fost văzută ultima oară.

„Sinead O'Connor a fost localizată, este în siguranţă şi nu mai este considerată o persoană în pericol“, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Wilmette, Illinois, citat de „The Telegraph“. 


Sinead O'Connor a fost văzută ultima dată duminică dimineaţă, în timp ce se plimba pe o bicicletă cu motor, scrie site-ul TMZ.com. Dispariţia cântăreţei a fost raportată de o persoană ce nu şi-a dezvăluit identitatea, dar care a anunţat că este îngrijorată de starea în care se află artista, mai ales că nu s-a mai întors la reşedinţa ei din Chicago. Poliţia a inclus acest caz în categoria „dispariţiilor suicidare“, iar reprezentanţii autorităţilor au precizat că deocamdată nu există alte informaţii.

Dispariţia cântăreţei s-a produs la şase luni după ce artista a fost implicată într-un incident similar: în noiembrie 2015, artista a primit îngrijiri medicale şi s-a aflat sub supraveghere, după ce a publicat pe Facebook un mesaj în care şi-a anunţat intenţia de a se sinucide, precizând că a luat o supradoză. 

Cântăreaţa susţine că familia a împins-o să recurgă la acest gest extrem, invocând „cruzimea îngrozitoare“ la care este supusă de soţul său, Barry, de copiii săi şi chiar de iubita fiului ei, precizând că toate acestea ar fi început în luna august, când a suferit o intervenţie chirurgicală.

„Am luat o supradoză. Nu există o altă cale pentru a primi respect. Nu sunt acasă. Sunt la un hotel, undeva în Irlanda, înregistrată sub un alt nume“, a scris atunci Sinead O'Connor, mamă a patru copii. Ulterior, potrivit unor surse din poliţia irlandeză, Sinead O'Connor a fost găsită în Dublin, în afara oricărui pericol.

O'Conner a suferit vara trecută o histerectomie (îndepărtare pe cale chirurgicală a uterului – n.red.) şi şi-a anulat toate show-urile pentru a avea grijă de unul dintre copiii săi, care a fost diagnosticat cu „o boală ce-i pune viaţa în pericol“, fără a fi specificată natura problemei, potrivit „The Independent“. 

Nu este pentru prima dată când Sinead O'Connor face astfel de gesturi. În 2011,  cântăreaţa irlandeză a stârnit îngrijorarea fanilor, după ce a publicat pe Twitter o serie de comentarii în care a vorbit despre dorinţa ei de a se sinucide. Sinead O'Connor a spus atunci că dacă ar putea să se sinucidă fără ca cei patru copii ai ei să afle despre acest lucru, ar face-o. Pe de altă parte, Sinead O'Connor a încercat să se sinucidă şi în ziua în care împlinea vârsta de 33 de ani.

Cântăreaţa irlandeză a fost căsătorită de patru ori şi are patru copii. Impetuozitatea, lipsa de tact, tunsoarea zero, atitudinea agresivă şi garderoba androgină sunt noţiunile cu care Sinead O'Connor a pornit revolta împotriva culturii pop, care impusese în anii '80-'90 egalitatea între noţiunile de feminitate şi sexualitate. Sinead O'Connor a devenit celebră pe plan internaţional în 1990, graţie piesei „Nothing Compares 2 U“, extrasă de pe albumul „I Do Not Want What I Haven't Got“.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile