Un om de afaceri a plătit 10.000 de euro pentru 15 minute cu Pamela Anderson

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa americană, prezentă vineri seară la petrecerea Playboy Mansion de la Palatul Snagov, a stat mai tot timpul într-un separeu VIP şi i-a evitat, în cea mai mare parte a timpului, pe invitaţi. Deşi organizatorii au anunţat că Pamela Anderson va ciocni un pahar de şampanie şi va socializa cu toată lumea, musafirii nu au reuşit să-şi facă măcar o poză cu starul din „Baywatch“.

Potrivit unor informaţii publicate în presă, vedeta a primit un onorariu de 100.000 de euro pentru a fi prezentă la petrecere. Când nu s-a aflat pe scenă pentru a prezenta licitaţia organizată pentru fundaţia Lianei Stanciu, „Salvaţi-vă Îngerii", ori ca să vorbească despre propria carte pe care a lansat-o pe piaţă, vedeta s-a ţinut departe de ochii curioşilor.

Mai citiţi şi:

Vezi poze cu Pamela Anderson de la petrecerea Playboy

„Nu prea a putut nimeni să vorbească cu ea. Când cobora de pe scenă, mergea direct într-un separeu şi era tot timpul înconjurată de bodyguarzi", povesteşte cântăreaţa Sylvia (fostă componentă a trupei ASIA), invitată să cânte în cadrul petrecerii Playboy Mansion
Revisited. Dacă cei mai mulţi dintre invitaţi sperau să se fotografieze alături de Anderson ori să-i adreseze câteva vorbe, aceştia au rămas doar cu dorinţa.

Liana Stanciu, de vorbă cu Pamela

Pentru Mihai Morar, amfitrionul petrecerii, atitudinea rezervată a actriţei este una normală: „Este exact distanţa pe care o afişează mulţi dintre americani". Printre cei care au avut ocazia să schimbe câteva vorbe cu starul s-a numărat şi moderatoarea TV Liana Stanciu, prezentă la eveniment în numele fundaţiei „Salvaţi-vă Îngerii".

„Eu şi soţul meu am stat la petrecere doar o jumătate de oră, nu e genul nostru de petrecere. Am vorbit foarte puţin cu Pamela, am salutat-o şi i-am mulţumit pentru licitaţie. Mi s-a părut o femeie foarte frumoasă", a mărturisit Liana.

S-a simţit în România, ca la conacul lui Hugh Hefner

Pamela Anderson a declarat că la petrecerea Playboy din România s-a simţit exact ca la renumitul conac al lui Hugh Hefner. Starleta americană a vorbit într-un interviu acordat Loredanei Groza despre experienţa de a fi o mamă singură, despre nuditate şi operaţii estetice, despre grija pentru animale, dar şi despre cum îşi doreşte să îmbătrânească. De asemenea, ea a mai povestit despre cum văd copiii ei fotografiile nud care au făcut-o celebră. Interviul va fi difuzat, în această seară, de la ora 17.45, la Pro TV, în emisiunea „Happy Hour", prezentată de Cătălin Măruţă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente