Soţia lui Kurt Cobain a fost imaginea Vogue la Milano

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Courtney Love, fosta soţie a lui Kurt Cobain

Courtney Love, una dintre cele mai controversate vedete din Statele Unite ale Americii, a fost prezentă la Săptămâna Modei din Milano.

Love este fosta soţie a lui Kurt Cobain, cântăreţ şi fondator al faimoasei trupe de grunge, Nirvana. După moartea lui Cobain, în 1994, Courtney s-a făcut remarcată prin comportamentul său ieşit din comun, abuzul de droguri şi de alcool. În urmă cu puţină vreme ea a prezentat pentru tinerii italieni noul album al formaţiei sale ¨Hole¨, intitulat ¨Nobody's Daughter¨.


La Săptămâna Modei, americanca a fost prezentă pentru a promova site-ul în limba italiană al revistei ¨Vogue¨. Cântăreaţa şi-a promovat imaginea de ¨vampă fashion¨ pe care a făcut-o publică de multe ori în emisiunile din Statele Unite ale Americii unde a fost surprinsă des în stare avansată de ebrietate sau sub influenţa drogurilor. Din cauza obiceiurilor sale, Love a pierdut custodia fiicei sale şi a lui Cobain, Frances Bean.

Vezi aici VIDEO cu Curtney beată în timp ce îi strică interviul Madonnei

Mai multe pentru tine:
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile