Snoop Dogg, reţinut pe un aeroport din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rapperul american Snoop Dogg a fost reţinut, vineri, pe aeroportul din Lamezia Terme, în Calabria (sudul Italiei), decizia fiind luată din cauză că artistul avea o sumă de bani ce depăşeşte cu mult valoarea autorizată pentru a fi transportată în numerar, informează BBC.

Artistul american avea asupra sa în numerar 422.000 de dolari, sumă ce depăşeşte cu mult valoarea autorizată pentru a fi transportată în numerar, arată sursa citată. Sumele de peste 11.000 de dolari (10.000 de euro) trebuie declarate la graniţele europene. 

Incidentul s-a petrecut vineri, zi în care rapperul  se pregătea să călătorească la Londra, după un concert în regiunea Calabria.

Andrea parisi, un avocat al artistului a făcut mai multe precizări pentru Reuters: „Din punct de vedere legal, am clarificat totul. Banii proveneau din încasările concertelor din întreaga Europa. Nu a fost o infracţiune, ci o sancţiune administrativă”.

Artistul american a fost eliberat după ce a fost amendat şi jumătate din suma pe care o avea la el a fost confiscată în conformitate cu normele Uniunii Europene de combatere a spălării banilor.

În urmă cu o săptămână, Snoop Dogg a fost arestat în Suedia sub suspiciunea de consum de droguri şi eliberat ulterior după efectuarea unui test de urină. Artistul american a jurat că nu va reveni în ţara scandinavă după cele petrecute. În plus, Snoop Dogg a subliniat că a fost ţinta unui abuz rasial. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară