Sişu rămâne la închisoare: recursul i-a fost respins

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Sişu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) menţine pedeapsa de patru ani a cântăreţului de hip-hop Tudor Sişu. Pedepsele instanţelor  inferioare l-au condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri.

Curtea a respins azi recursul cântăreţului, soluţionând definitiv dosarul. Astfel, Sişu a rămas condamnat definitiv în acest dosar la patru ani de detenţie.

Avocatul cântăreţului, Mihnea Stoica, a arătat că, dacă pedeapsa rezultantă finală va rămâne de patru ani de închisoare cu executare, Tudor Sişu ar putea petrece sărbătorile de iarnă în libertate.

Stoica a declarat că următorul pas judiciar al clientului său este acela de a introduce o cerere prin care să solicite unui judecător contopirea pedepselor primite în dosarele penale. Dacă în perioada sărbătorilor de iarnă s-ar împlini două treimi din pedeapsa rezultantă de patru ani, Sişu s-ar putea adresa comisiei de eliberări condiţionate a penitenciarului, a explicat avocatul său azi.

Tudor Sişu şi alţi 15 membri ai unui grup infracţional au fost arestaţi preventiv în mai 2006. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului instanţei supreme i-au acuzat pe cei 16 că, într-un an, au distribuit în Bucureşti aproximativ 40 de kilograme de heroină.

Sişu a mai fost închis pentru trafic şi deţinere de droguri de mare risc. El fusese arestat în octombrie 2003, la câteva zile după ce Poliţia a prins doi traficanţi de stupefiante din Târgovişte şi a făcut o percheziţie în apartamentul lui. Cântăreţul a fost eliberat în octombrie 2005, iar în mai anul următor a fost din nou arestat.

În 25 septembrie 2009, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus începerea urmăririi penale faţă de Tudor Şisu într-un alt dosar, pentru cultivarea, producerea, fabricarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.


Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!