Shania Twain a impresionat la prima apariţie pe covorul roşu după doi ani: „Trebuie să lupt cu dorinţa de a mânca o mulţime de alimente pe care le ador“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Shania Twain a anunţat că revine în muzică şi lansează un nou album FOTO Guliver/Getty Images

Shania Twain, în vârstă de 51 de ani, a revenit în lumina reflectoarelor după doi ani, fiind apreciată pentru apariţia pe covorul roşu al unui eveniment în cadrul căruia a primit şi un premiu pentru întreaga carieră. Cântăreaţa canadiană a anunţat cu această ocazie că va lansa un nou album, în ciuda turneului de adio pe care l-a susţinut în vara anului trecut, şi a dezvăluit cum se menţine în formă.

Shania Twain a participat pentru prima dată în ultimii doi ani la o gală din industria muzicală, fiind recompensată cu un premiul pentru întreaga activitate, în cadrul unui eveniment ce s-a desfăşurat în Nashville. Artista a avut parte şi de o surpriză, fiind invitată pe scenă de trioul Meghan Trainor, Jill Scott şi Kelsea Ballerini, care au interpretat unele dintre hit-urile care i-au marcat cariera, inclusiv „Man! I Feel Like a Woman!“, din 1999.

„Am fost luată prin suprindere. Nu mă aşteptam la un asemenea premiu atât de devreme. Am fost copleşită, am fost foarte emoţionată“, a mărturisit Twain pentru etonline.com. Artista a profitat de ocazie pentru a anunţa că revine în muzică şi pregăteşte un nou album: „Curând voi lansa câteva piese şi sunt foarte entuziasmată. Va fi un nou capitol muzical. Nu vreau să părăsesc scena pentru că iubesc muzica şi sper că voi continua să cânt mulţi ani de acum încolo. Sunt compozitor, interpret, artist, cântăreţ şi am depus multă muncă în toţi aceşti ani. Mi-am început cariera în urmă cu 44 de ani, aproape toată viaţa mea a fost cea a unui artist profesionist, simt că am trăit trei vieţi“, a declarat cântăreaţa.

FOTO Guliver/Getty Images

shania twain

Shania Twain a impresionat şi datorită aspectului fizic impecabil, artista dezvăluind şi cum reuşeşte să se menţină în formă. „Trebuie doar să lupt cu dorinţa de a mânca o mulţime de alimente pe care le ador, cum ar fi cartofii prăjiţi şi orice carbohidraţi. Încerc ca dieta mea să fie dominată de cât mai multe proteine, oricum îmi plac foarte mult legumele, dar este destul de greu să mă ţin departe de carbohidraţi. Dar reuşesc să fac asta“, a explicat cântăreaţa. De asemenea, aceasta a precizat că este foarte activă şi joacă des tenis şi urmează cursuri de echitaţie.

Shania Twain a devenit un star global la mijlocul anilor 1990, prin intermediul unor cântece cu mare priză la public, precum „You're Still the One“, „Man! I Feel Like a Woman!“, „Don't Be Stupid (You Know I Love You)“ şi „That Don't Impress Me Much“. Shania Twain a vândut peste 75 de milioane de albume pe plan mondial şi a devenit cântăreaţa cu cele mai multe discuri vândute din istoria muzicii country, dar a dispărut de pe scena muzicală din 2004 până în 2009 din cauza unor probleme din viaţa personală şi a unei „inerţii creative“. A reînceput să susţină concerte live în anul 2011, iar în vara anului trecut a susţinut ceea ce a numit turneul de adio, „Rock This Country“.

Mai multe pentru tine:
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle