Shakira şi Pique vorbesc cu copilul lor în şapte limbi, pentru ca bebeluşul să devină poliglot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa latino Shakira şi soţul său, fotbalistul Gerard Pique, vorbesc în cel puţin şapte limbi străine în preajma copilului lor, în vârstă de 22 de luni, sperând că bebeluşul va ajunge, la rândul său, poliglot.

Shakira, în vârstă de 37 de ani, a declarat că, împreună cu soţul său, face efortul de a-i vorbi lui Milan, băiatul în vârstă de un an şi zece luni al cuplului, şi în altă limbă decât spaniola, pentru că studiile au arătat că bebeluşii pot beneficia de pe urma unui proces de învăţare demarat cât mai devreme în viaţă, informează contactmusic.com.

Cântăreaţa, care este însărcinată cu al doilea copil al său, a făcut publice aceste informaţii într-o discuţie cu fanii săi de pe platforma online Twitter, ca parte a summitului Invest In Us, organizat de guvernul Statelor Unite, pe tema educaţiei precoce.

„Orice copil poate învăţa mai multe limbi până la vârsta de trei ani. Noi vorbim cu Milan în spaniolă, catalană, engleză, franceză, germană, rusă şi chineză“, a scris Shakira, în limba spaniolă, pe contul său de Twitter.

„Bebeluşii au o sete înnăscută pentru cunoaştere şi învăţare. Copiii sunt capabili să înţeleagă mai mult decât credem, nu este niciodată prea devreme să începem să îi învăţăm şi să îi punem în contact cu cărţile, chiar şi ca nou-născuţi, a mai scris Shakira, de această dată în limba engleză.

Cântăreaţa sud-americană a confirmat la sfârşitul lunii august că este din nou însărcinată, într-un interviu acordat pentru ediţia spaniolă a revistei Cosmopolitan şi, apoi, pe contul ei de Twitter: „Da, aşteptăm venirea pe lume a celui de-al doilea copil al nostru! Vă mulţumesc tuturor pentru urările voastre de bine.

Shakira declarase anterior că i-ar plăcea să îşi întemeieze o familie numeroasă cu iubitul ei, Gerard Pique, în vârstă de 27 de ani, spunând că visul ei este de a avea suficient de mulţi copii pentru a alcătui o echipă de fotbal.

Shakira şi Gerard Pique s-au cunoscut în timpul Cupei Mondiale din 2010, care a avut loc în Africa de Sud. Cei doi formează oficial un cuplu din 2011, iar fiul lor Milan s-a născut pe 22 ianuarie 2013.

De-a lungul carierei, Shakira a primit numeroase premii, printre care două premii Grammy, opt Latin Grammy şi a fost nominalizată la premiile Globul de Aur în 2007, pentru melodia „Despedida, inclusă pe coloana sonoră a filmului „Dragoste în vremea holerei, de Mike Newell. Albumele Shakirei s-au vândut în peste 50 de milioane de copii pe plan mondial. Artista a lansat, în duet cu Rihanna, single-ul „Can't Remember to Forget You, inclus pe cel mai recent album al cântăreţei de origine columbiană, intitulat „Shakira, care este al zecelea disc de studio din cariera sa.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor