Richard Gere s-a căsătorit în secret cu activista Alejandra Silva, în vârstă de 35 de ani: „Am găsit viaţa liniştită şi fericită pe care am căutat-o întotdeauna“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Richard Gere şi Alejandra Silva s-au căsătorit în secret FOTO Guliver/Getty Images

Richard Gere s-a căsătorit în secret cu Alejandra Silva, o activistă şi femeie de afaceri din Spania, cu care are o relaţie din anul 2015.

Potrivit presei străine, celebrul actor din „Pretty Woman”, în vârstă de 68 de ani, şi Alejandra Silva, în vârstă de 35 de ani, vor organiza o petrecere fastuoasă la New York, pe 6 mai, pentru a sărbători căsătoria.

Revista spaniolă „Hello!“ a fost cea care a dezvăluit faptul că Richard Gere s-a căsătorit în secret şi a obţinut şi o declaraţie a actorului: „Am găsit viaţa liniştită şi fericită pe care am căutat-o întotdeauna”. 

„Eram cumva pierdută, fără lumină, iar viaţa mea a căpătat sens atunci când l-am cunoscut pe el. Am avut sentimentul că mi-a fost predestinat pentru a-mi arăta adevărata mea cale“, a mărturisit şi activista de origine spaniolă. În plus, Alejandra Silva a dezvăluit publicaţiei citate că speră să aibă şi copii în viitorul apropiat.

FOTO Guliver/Getty Images

Aceasta este cel de-al treilea mariaj pentru Richard Gere, care a mai fost căsătorit cu supermodelul Cindy Crawford (1991- 1995) şi cu actriţa Carey Lowell (2002 - 2016), cu care are un fiu.  Alejandra a fost şi ea căsătoriă cu Govind Friedland, cu care are un fiu de cinci ani, Albert. 

O carieră de succes 

Richard Gere a jucat în peste 50 de filme. Unul dintre primele lui roluri principale datează din 1978, când Richard Gere a jucat în „Zile în paradis/ Days of Heaven“ de Terrence Malick. Şi-a dobândit faima mondială în 1980 cu rolul din drama „American Gigolo“, de Paul Schrader, iar apoi cu rolul din comedia romantică „Frumuşica/ Pretty Woman“, alături de Julia Roberts.

Actorul american s-a remarcat şi în alte pelicule cu succes de casă, precum „Yankeii/ Yanks“ (1979), „Ofiţer şi gentleman/ An Officer and a Gentleman“ (1982), „La răscruce între dragoste şi moarte/ Intersection“ (1994), „De bună voie şi nesilită de nimeni/ Runaway Bride“ (1999), „Toamna la New York/ Autumn in New York“ (2000), „Profeţiile Omului-Molie/ The Mothman Prophecies“ (2002).

Prestaţia actoricească din musicalul „Chicago“ (2002), în care a interpretat rolul unui avocat strălucit, alături de Renée Zellweger şi Catherine Zeta-Jones, i-a adus în 2003 Globul de Aur. Richard Gere a fost din nou nominalizat la Globul de Aur în 2013 pentru rolul din filmul „Arbitrage“. 

Mai multe pentru tine:
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei