REPORTAJ Mihai Petre, invitat să cânte la tulnic la „Românii au talent“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Petre este invitat de o concurentă să cânte la tulnic

După Craiova, Cluj, Iaşi, Constanţa şi Timişoara, Bucureştiul este ultima „oprire" pentru selecţiile concursului „Românii au talent". Astăzi, de la ora 13.00, cei care au avut ceva de demonstrat în materie de talente au făcut-o la Palatul Copiilor. Mihai Petre, membru al juriului, a avut parte de un moment inedit când o concurentă l-a îndemnat să cânte la tulnic.

La ora 12.30, în faţa Palatului Copiilor o mulţime de oameni aşteaptă „momentul": deodată, uşile se deschid şi şuvoiul de oameni, în jur de 400 de persoane, înaintează în sală. Decorul scenei reaminteşte că aici urmează să înceapă selecţiile la show-ul care anul trecut a avut cea mai mare audienţă din România. Lângă scenă, scaunele juriului compus din Mihai Petre, Andra şi Andi Moisescu sunt deocamdată goale. Oamenii îşi ocupă locurile. Printre ei, câţiva adolescenţi încearcă să stea grupaţi pe acelaşi rând: „Nu am venit să susţinem pe nimeni, am venit din pură curiozitate. Ne-a plăcut show-ul, anul trecut, şi am vrut să vedem cum se vede din sală" mi-au explicat băieţii care s-au recomandat ca fiind elevi la Colegiul Tehnic „Petru Rareş" din Bucureşti. Pe rândul de alături, o doamnă foarte emoţionată îmi explică, atunci când o întreb, care este rostul prezenţei sale în sală: „O susţin pe eleva mea, Laura Dragomir, care concurează cu un număr de hoola hop". Doamna se numeşte Flori Buduruşi şi este bogată la vorbă: „Eu am deschis prima şcoală particulară de circ din ţară, Laura este eleva mea. Sper să se descurce. Am emoţii mari pentru ea. Şi ea are, desigur. Cine nu are emoţii, doamnă, nu are ce arăta publicului", este concluzia pe care doamna  Buduruşi a tras-o după 30 de ani de experienţă în arta circului.

Vezi aici galerie foto de la show

Edi Stancu a băgat publicul „în priză"

Când se aprind luminile pe scenă, în scenă intră trupa lui Edi Stancu. Parcă este băgat în priză: el şi echipa sa de dansatori ridică sala în picioare. Publicul dă din mâini, stânga-dreapta, sus-jos la fel cum face Edi pe scenă. Aceasta a fost încălzirea: când intră în scenă Andi, Mihai şi Andra, intensitatea aplauzelor creşte la maxim. Cui îi era dor de râsul Andrei, de veşnicul nemulţumit Mihai şi de spontanul Andi acum are ocazia să îi vadă din nou! Când sunt prezentaţi cei doi „spiriduşi" din culise, Smiley şi Pavel Bartoş, publicul aplaudă frenetic.
Primul concurent care îşi face numărul pe scenă este trupa Sobis. 11 copii şi adolescenţi echipaţi cu „arcuri" la picioare fac kangoo jumps pe ritmul dansului popular „Căluşul“. Pentru că au avut tehnică dar le-a lipsit „actul artistic", Mihai le-a dat „Nu". Andra şi Andi au fost mai generoşi acordându-le „Da", ceea ce însemană că vor merge în etapa următoare.
Adelin, un adolescent care se exprimă greoi, este concurentul cu numărul doi care intră în scenă. Execută nişte mişcări cu un nunceag şi încearcă să convingă juriul că este o replică românească a lui Chuck Norris. Abia după ce îşi termină numărul, publicul află că Adelin are nişte dizabilităţi iar mama sa, care a fost invitată pe scenă, este o cunoştinţă mai veche a lui Mihai Petre: a dansat pentru copilul ei, la „Dansez pentru tine". „În ciuda unor probleme, toţi suntem egali", a concluzionat Andi Moisescu. Adelin a obţinut trei „Da".

Şi „Da" şi „Nu"


Radu Sorin Daniel, paraşutist şi preşedinte al unei fundaţii, a atacat o piesă a trupei Queen, dar a dezamăgit obţinând trei de „Nu". O figură foarte bună a făcut adolescentul Tomi (14 ani), care a interpretat atât de bine o melodie a lui Justin Bieber încât a ridicat sala în picioare. A obţinut „Da" şi felicitări din partea celor trei membri ai juriului. Şi Dragomir Laura a impresionat cu numărul ei de hoola-hop (menţinerea cercurilor în rotaţie prin mişcări unduitoare ale corpului) smulgând interjecţia de apreciere „Bravo" de câteva ori din partea juriului. „Momentul culminant" al după-amiezei a fost aducerea unei mese pline de bunătăţi din Apuseni în mijlocul scenei. Acest moment a precedat apariţia unui grup feminin de la Muntele Găina care a interpretat o piesă cu instrument străvechi: tulnicul.  După discuţiile pe tema tulnicului şi al bunătăţurilor care au tronat pe masă, Mihai Petre a fost îndemnat de una dintre membrele grupului să cânte la acest instrument: Mihai a declinat politicos „oferta“. Totuşi, atracţia faţă de bunătăţile de pe masă a fost mai mare decât faţă de prestaţia artistică a doamnelor, care au plecat acasă cu trei de „Nu“ şi fără bunătăţile de merinde.  Din ele s-au înfruptat întâi Smiley şi Pavel, apoi, mai frugal, şi trioul Andra-Mihai-Andi.

Trei dezaprobări vehemente au venit şi pentru mama fetiţei Flori Anişoara Ionescu. Un dans lasciv, care nu se potrivea deloc cu cei opt anişori ai copilului, l-a determinat pe Mihai Petre să o cheme pe mamă pe scenă pentru a-i explica de ce un asemenea stil de dans nu e potrivit pentru un copil de opt ani. „Ea e mică, trebuie dusă pe un drum corect", a povăţuit-o, printre altele, Mihai Petre pe mama fetiţei. În schimb, Daria şi Cristina, în vârstă de şase ani şi jumătate, au cântat şi au dansat step într-un mod adorabil şi „potrivit" vârstei lor. Fetiţele, emoţionate, au cules trei „Da"-uri sincere.
Neinspirat, Petre Ioan Robert (18 ani) a ales să cânte piesa „Nebun de alb" de Emerich Imre care i-a „întristat" pe membrii juriului, deşi aceştia au apreciat că are o voce bună. S-a ales cu trei de „Nu". În schimb, aceştia au fost mult mai generoşi, oferind numai „Da" lui Alexandru Rotar din Târgu Mureş care a prezentat „ o clipă din minunata artă a prelucrării sticlei", hip-hopperului Bogdan şi trupei de Aikido Aka Tsuki.
La ora aceasta, show-ul continuă Palatul Copiilor. Mâine va fi ultima zi de selecţie. Intrarea la spectacol este liberă.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți