Regina a fost sufletul petrecerii la ziua Prinţului Charles. Suverana a ţinut un discurs ieşit din comun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul Charles a împlinit 70 de ani, iar Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a găzduit o petrecere privată la Palatul Buckingham, la care au participat peste 600 de invitaţi din întreaga lume. Suverana a ţinut şi un discurs emoţionant unic în care şi-a arătat mândria de mamă, a făcut glume şi a complimentat-o pe soţia fiului ei, Camilla, Ducesa de Cornwall.

Prinţul Charles de Wales a împlinit 70 de ani pe 14 noiembrie, iar mama sa, Regina Marii Britanii, a dat în onoarea sa o recepţie şi un dineu în sala de bal a Palatului Buckingham. Pe lângă membrii familiei regale britanice, la eveniment au participat multe capete încoronate şi şefi de stat, inclusiv preşedintele României, Klaus Iohannis, şi soţia sa, Carmen. 

Unul dintre cele mai emoţionante momente ale serii a fost cel în care suverana a ţinut un discurs în cinstea moştenitorului tronului Regatului Unit. The Telegraph remarcă faptul că Regina Elisabeta a folosit unele dintre cele mai frumoase cuvinte de până acum la adresa fiului său şi chiar a făcut câteva glumiţe, lucru ce nu-i stă în fire. În plus, Regina şi-a arătat afecţiunea pentru nora sa, Ducesa de Cornwall. 

„Cuvintele sale, într-o familie cunoscută pentru faptul că nu-şi arată sentimentele în public, au fost remarcabile“, notează cotidianul britanic.   

„Este un privilegiu pentru orice mamă să poată ţine un toast cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a fiului ei. Înseamnă că ai trăit suficient de mult să îţi vezi copilul crescând. Este ca şi cum – pentru a folosi o analogie care i se va potrivi – plantezi un copac şi ai posibilitatea să îl vezi crescând. Mama mea m-a văzut împlinind 70 de ani, desigur. Şi a fost auzită remarcând că 70 de ani este exact vârsta la care numărul lumânărilor de pe tortul tău depăşeşte puterea suflului când trebuie să le stingi. De-a lungul celor 70 de ani, Philip şi cu mine l-am văzut pe Charles devenind un campion al conservării mediului şi al artelor, un lider în domeniul activităţilor caritabile – un moştenitor al tronului dedicat şi respectat, ce poate fi comparat cu oricine din istorie – şi un tată minunat. Mai mult, sprijinit de soţia sa, Camilla, este un om cu propriul său destin, pasionat, creativ. Acest toast este pentru a-i ura la mulţi ani fiului meu, cu tot respectul, un duce original. Pentru tine, Charles. Pentru Prinţul de Wales“, a adăugat Elizabeth a II-a, înainte de a-i ura la mulţi ani prinţului Charles de Wales.

Pentru marea petrecere, Prinţul Charles a ales un elegant costum negru, cămaşă albă şi papion, în timp ce soţia sa în vârstă de 71 de ani a strălucit într-o rochie blue navy, accesorizată cu un set de bijuterii cu diamante. 

Prinţul Charles de Wales, alături de soţia sa, Camilla, Ducesă de Cornwall FOTO Guliver/Getty Images

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani