Protest inedit faţă de violenţa asupra femeilor la concursul Miss Peru 2018. Ce răspunsuri au dat concurentele la proba măsurătorilor fizice VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concursul Miss Peru 2018 s-a transformat într-un protest faţă de violenţa asupra femeilor, când, la una dintre probe, care presupunea măsurătorile fizice ale concurentelor, tinerele au adus în discuţie fapte despre traficul de carne vie, violenţă domestică şi hărţuire sexuală.

Concursul Miss Peru 2018 s-a transformat într-un protest faţă de violenţa asupra femeilor. 

Concurenta Camila Canicoba, din Lima, este cea care a început mişcarea. La proba care presupunea dezvăluirea dimensiunilor fizice, tânăra a început să relateze statistici despre crimele comise în ultimii nouă ani în Peru: „Măsurătorile mele sunt: 2.202 de femei au fost ucise în ultimii nouă ani în ţara mea“, potrivit ABC News. 

Câştigătoarea concursului, Romina Lozano (20 de ani), i-a urmat exemplul: „Măsurătorile mele sunt: 3.114 femei au fost victimele traficului de carne vie până în 2014“.

Romina Lozano, Miss Peru 2018 FOTO Manila Bulletin News

„Măsurătorile mele sunt: mai mult de 70% dintre femeile din această ţară sunt victimele hărţuirii stradale“, a fost şi declaraţia concurentei Juana Acevedo. De asemenea, o altă aspirantă la titlul de Miss Peru a spus că „o femeie moare la fiecare zece minute, din cauza exploatării sexuale din Peru“.

De asemenea, organizatorii concursului au proiectat video-uri cu ştiri despre violenţa asupra femeilor, în timp ce concurentele defilau în costume de baie.

Organizatoarea concursului Miss Peru 2018, Jessica Newton, a declarat pentru Buzfeed: „Orice persoană care nu denunţă şi care nu face nimic pentru a opri această violenţă este complice. Femeile ar trebui să poată umbla dezbrăcate pe stradă, dacă vor să facă asta, fără să fie agresate. Este o decizie strict personală. Dacă mă afişez într-un costum de baie nu înseamnă că nu sunt la fel de decentă ca orice altă femeie care poartă o rochie de seară“. 

„Din nefericire, există femei care nu sunt la curent cu aceste statistici şi cred că ele sunt cazuri izolate“, a declarat Jessica Newton pentru AFP, precizând că din cele 150 de participante la concurs, cinci dintre ele au fost victimele violenţei, incluzând violul, scrie şi BBC.

La sfârşitul concursului, la proba întrebărilor, concurentele au fost întrebate ce ar face ele pentru a preveni şi combate acest fenomen, în loc de obişnuitele întrebări despre hobby-uri şi dorinţe personale. 

Romina Lozano, tânăra câştigătoare, cea care va reprezenta Peru la concursul internaţional Miss Universe, ce va avea loc în Las Vegas, a răspuns: „Planul meu ar fi să implementez o bază de date care să conţină numele fiecărui agresor în parte, nu numai în cazul celor care au comis crime, ci orice fel de violenţă împotriva femeilor. În acest fel, ne-am putea proteja de astfel de persoane“.

Romina Lozano Miss Peru 2018 FOTO Twitter

De asemenea, concurentele plănuiesc şi un marş împotriva violenţei asupra femeilor, în această lună, în oraşul Lima. 

Peru este cel de-al doilea stat din America de Sud cu cele mai multe cazuri de violenţă asupra femeilor, după Bolivia. În septembrie 2015, guvernul peruvian a aprobat o lege care presupune măsuri mai drastice de pedepsire şi prevenire a violenţei asupra femeilor şi a construit adăposturi şi locuri de refugiu pentru victimele abuzurilor. Anul trecut, sute de femei au protestat în Peru pentru a presa autorităţile să depună mai multe eforturi pentru a opri violenţa de gen. 

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget