Preşedinta organizaţiei Time's Up a demisionat pentru că fiul ei a fost acuzat de agresiune sexuală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lisa Borders (61 de ani) a demisionat din funcţia de preşedinte al Time's Up, după ce fiul ei a fost acuzat de comportament sexual neadecvat, a anunţat organizaţia joi seară.

Potrivit The Hollywood Reporter, în comunicatul transmis se arată: „Time's Up susţine fără echivoc toţi supravieţuitorii hărţuirii şi abuzului sexual. Vineri, Lisa Borders a informat membrii conducerii Time's Up că fiului ei i-au fost aduse acuzaţii de agresiune sexuală pe un forum privat“. 

„În 24 de ore, Lisa a luat decizia de a demisiona ca preşedintă şi CEO al Time's Up şi am fost de acord că este hotărârea potrivită pentru toate părţile implicate. Toate acţiunile noastre au fost ghidate pe deplin de sprijinul nostru pentru supravieţuitori“, se mai arată în comunicat.

Los Angeles Times a fost prima publicaţie care a transmis informaţia - o femeie în vârstă de 31 de ani din Santa Monica a scris pe Facebook că fiul lui Borders a avut un comportament neadecvat faţă de ea. Avocatul fiului lui Borders a negat vehement acuzaţiile.

Borders şi-a anunţat demisia după mai puţin de patru luni de la preluarea funcţiei. COO Rebecca Goldman este acum CEO interimar. 

Lisa Borders FOTO News

Time’s Up a fost înfiinţată în ianuarie 2018 după acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit aduse lui Harvey Weinstein, Kevin Spacey şi Matt Lauer. Printre celebrităţile care sprijină mişcarea se numără Shonda Rhimes, Eva Longoria, Reese Witherspoon şi Ava DuVernay.

Până în prezent, Time’s Up Legal Defense Fund a ajutat aproape 4.000 de femei şi bărbaţi care au fost afectaţi de abuz sexual, hărţuiri sau discriminare la locul de muncă. 

Susţinătorii mişcării „Time's Up“ au purtat panglici alb şi negru la gala Globurilor de Aur 2019, după ce anul trecut femeile din industrie au purtat rochii negre în semn de protest faţă de hărţuirea sexuală.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget