Planuri pentru ca Ducii de Sussex să se mute pentru câţiva ani în Africa după naşterea copilului: care este scopul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ducii de Sussex s-ar putea muta o perioadă mai lungă în Africa după naşterea primului lor copil, aşteptată la finalul lunii aprilie. Discuţiile sunt în stadiu incipient, iar cel mai probabil planul va fi pus în aplicare anul viitor.

Ducesa Meghan (37 de ani) şi Prinţul Harry (34 de ani) s-au mutat recent de la Palatul Kensington la Frogmore Cottage, aproape de Castelul Windsor, însă pare că au în plan o mutare chiar mai radicală. 

Potrivit presei britanice, cuplul regal ar putea locui aproximativ trei ani în Africa, unde să se dedice mai multor activităţi caritabile, promovării Marii Britanii, dar şi susţinerii Commonwealth-ului. De toate detaliile se ocupă Sir David Manning, fostul ambasador al Marii Britanii în SUA, şi  Lord Geidt, fostul secretar al Reginei, însă plecarea nu va avea loc mai devreme de anul viitor, având în vedere că Meghan Markle urmează să nască în curând. 

Reprezentanţii Palatului Buckingham nu au negat informaţiile apărute în presă, însă au precizat că momentan nu a fost luată o decizie privind viitoarele roluri ale cuplului regal. Experţii spun însă că ducii sunt hotărâţi să facă lucrurile în stilul lor mai libertin şi se pare că Regina nu se împotriveşte şi este dispusă să „modernizeze“ imaginea casei regale. O eventuală mutare ar însemna încă o cărămidă pusă la independenţa cuplului regal, având în vedere că Meghan şi Harry s-au remarcat încă de la începutul relaţiei prin abaterile de la unele tradiţii. 

Este de notorietate faptul că Ducii de Sussex sunt foarte ataşaţi de Africa. Prima lor vacanţă a fost în Botswana, locul în care a avut loc şi cererea în căsătorie. De asemenea, Prinţul Harry a făcut numeroase călătorii în mai multe ţări africane şi a petrecut un an sabatic în Lesotho, pe care a descris-o drept a doua sa casă. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi