Ovidiu Cernăuţeanu, în duel la Eurovision

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovi şi Paula Seling cântă piesa „Playing with fire“ în finala din 6 martie

Cetăţean norvegian din 2000, Ovi nu se împacă cu frigul scandinav şi vine în România ori de câte ori i se face dor. Anul trecut a ajuns în finala Eurovision din Norvegia şi se consideră cel mai bun „ghid“ pentru românii care vor vizita Oslo în luna mai.

La 8 ani a urcat pentru prima dată pe o scenă şi de atunci a ştiut că vrea să facă muzică. În şcoală a fost un „dezastru“ la matematică, aşa că o carieră în domeniul ştiinţelor exacte era exclusă. „Aveam un ritual: cântam prin casă pe «We are the world» şi m-a influenţat mult şi faptul că tatăl meu avea o trupă“, povesteşte Ovi. Deşi tatăl nu a fost încântat că fiul său este pasionat de muzică, mama l-a susţinut şi l-a înscris la concursul „Florile dragostei“ de la Focşani. La 14 ani avea deja primul trofeu.

Bucureştiul a fost a doua casă pentru tânărul moldovean. A ajuns în Capitală după ce a absolvit şcoala. „Am cântat în fostul hotel Dorobanţi cu o trupă“, mărturiseşte muzicianul. Una dintre cele mai grozave experienţe trăite de Ovi a fost turneul de un an prin Japonia. „În 1994 am ajuns pe pământ nipon şi am fost fascinat de un public politicos, receptiv. Eu cântam la clape şi voce“, îşi aminteşte Ovi.

Pe tărâmul fiordurilor

Un an mai târziu semnează un contract în Norvegia şi se gândeşte serios să plece din ţară. „Abia în 2000 am primit cetăţenia norvegiană. Acum am dublă cetăţenie”, spune el. Este supărat pe vremea de acolo, dar a rămas ancorat în sistemul social norvegian perfect. „Am învăţat mult din stilul scandinav. Ei sunt corecţi, serioşi. diplomaţi, temperaţi”, precizează tânărul.

Locuieşte în oraşul Stavange, capitala petrolului, şi spune că nu a simţit criza economică: „Criza a trecut ca o adiere, aşa de bine este totul pus la punct“. A învăţat repede limba nordică şi acum vorbeşte o „norvegiano-moldovenească“, se laudă el râzând.
Nu-i place să mănânce peşte putred (råtten fisk), un fel tradiţional pentru nordici, dar adoră natura spectaculoasă, fiordurile şi industria muzicală norvegiană.

Cu Paula Seling la Eurovision

În ultimii patru ani a luat muzica în serios şi a realizat albumul „This gig almost got me killed”. Pentru piesa „Playing with fire”, cântată împreună cu Paula Seling, a ales un producător norvegian şi se gândeşte şi la o variantă românească a albumului. Ovidiu Cernăuţeanu a fost prezent în 2009 la Braşov, de unde a plecat cu Cerbul de Bronz şi premiul pentru popularitate.

„Paula mi-a acordat cele mai bune note la Cerbul de Aur şi m-am gândit imediat la ea pentru acest duel muzical”, glumeşte compozitorul. S-au cunoscut la petrecerea de după concurs şi nu a stat prea mult pe gânduri. „M-am gândit la stilul ei şi mi-am zis că e potrivit pentru piesa mea“, dezvăluie Ovidiu.

Concurenţa din finala Eurovision nu-l sperie pe Ovidiu Cernăuţeanu pentru că este conştient că a compus o piesă care este la modă. „Conceptul cu două piane pe scenă a fost gândit luni bune înainte de a vedea Premiile Grammy. Când am văzut că şi Lady Gaga cu Elton John au făcut acelaşi lucru, am fost siguri că suntem în trend”, explică Ovi scenografia pentru videoclipul piesei. „În finala din 6 martie publicul va avea parte de o surpriză pentru că vom regândi apariţia noastră“, povesteşte compozitorul.

Întrebări şi răspunsuri

Cum se vede industria muzicală românească din Norvegia?

În muzica pop s-a scris mult şi e greu să fii original. Radiourile sunt înclinate către comercial în România, pe când la televiziunile din Norvegia nu vezi atâtea kitsch-uri ca aici.

Cu cine ţi-ar plăcea să mai colaborezi?

Cu Paula cred că voi mai înregistra o piesă pop-rock. Nu am lucrat cu producători români, dar mi-ar plăcea să lucrez cu Marius Moga. De asemenea, o admir pe Loredana.

Ce muzică asculţi?

De la Taraful din Clejani până la Prince şi Sting. Îl admir mult pe Sting.

Ce-i place

Îi place să meargă în weekend la pescuit de păstrăv. „Am auzit că Eric Clapton vine des pe acolo şi m-am gândit că poate îl voi întâlni“, glumeşte Ovi. Este un pasionat de gătit şi pregăteşte feluri româneşti prietenilor scandinavi. „Mă delectează să fac mâncare. Pot spune că sunt expert în borş din coadă de vacă”, se mândreşte el.

Ce nu-i place

Urăşte minciuna pentru că „am fost un mincinos când eram mic“, recunoaşte Ovi. „Eram un boem şi mă descurcam la şcoală când trebuia să mă fofilez de teme”.

Profil
Născut: 23.08.1974, Botoşani
Studii: Liceul de Muzică „Ştefan Luchian“
Familie: căsătorit cu o norvegiancă, doi băieţi

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!