OK! Aşa tată, aşa fiu! Hopper, băiatul lui Sean Penn, îi seamănă izbitor la 22 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiul lui Sean Penn s-a maturizat foarte mult. FOTO Getty Images

Tare ne place când vedem cât de mult le seamănă vedetelor copiii, când cresc. Despre familia lui Sean Penn, am ştiut mai puţine decât în alte cazuri celebre, poate şi pentru că acum starul este o prezenţă mai discretă în presa mondenă – la fel ca şi fosta lui soţie, actriţa Robin Wright, cu care are doi copii speciali: Dylan şi Hopper.

Cu siguranţă că Sean Penn se bucură, la 55 de ani, că fiul său a “debutat” şi el mai serios, cu un interviu în publicaţia de nişă Interview, împreună cu un pictorial cât se poate de inspirat şi de cool – păşind pe urmele tatălui său faimos, Hopper moşteneşte alura de bad boy, trăsăturile charismatice distincte ale seniorului, dar şi blândeţea şi expresivitatea mamei sale.

“Tata voia să-mi dea numele de Steak (friptură) pentru că îi place aşa mult”, povesteşte fiul lui Sean Penn în timp ce se lasă fotografiat în cadre dramatice, alb-negru. “Dar mama n-ar fi acceptat niciodată. Ce mi-au spus e că ţopăiam în burta ei, nu o loveam, şi-au mers pe Hopper”. Un nume care va fi ţinut minte destul de uşor, dat fiind că tânărul de 22 de ani pare sosia tatălui său, iar ipostazele din cadrul pictorialului – fotografii fashion inspirate din cele realizate în arest – aduc şi mai mult cu reputaţia seniorului Penn… sperăm doar să nu o ia pe acelaşi drum problematic şi în viaţa reală.

Vezi pe www.okmagazine.ro cum arată acum!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile