O tânără condamnată la închisoare pe viaţă pentru uciderea unui bărbat a stârnit compasiune pe reţelele sociale. Cine sunt vedetele care cer eliberarea ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rihanna, Cara Delevingne şi alte vedete s-au alăturat unei campanii virale în reţelele sociale prin care susţinătorii acesteia cer eliberarea din închisoare a unei tinere din Tennessee, după ce aceasta a fost condamnată pe viaţă în 2006, pentru prostituţie şi pentru că a împuşcat mortal un bărbat în vârstă de 43 de ani, care a abuzat-o pe vremea când ea avea vârsta de 16 ani.

Rihanna, Cara Delevingne şi alte vedete cer eliberarea unei tinere condamnate pentru uciderea unui bărbat

Cyntoia Brown, în prezent în vârstă de 29 de ani, se află condamnată pe viaţă la Închisoarea pentru Femei din Tennessee, pentru uciderea lui Johnny Allen, în august 2004, potrivit presei americane.

Într-un documentar realizat în 2011, difuzat de PBS, în cadrul programului „Independent Lens”, este prezentat cazul lui Brown, care a fost judecată ca adult. Ea a explicat că trăia într-o cameră de motel din Nashville, cu un proxenet care a abuzat-o şi a drogat-o.

Cyntoia Brown a spus că Johnny Allen a luat-o cu maşina lui şi a insistat să o ducă acasă, spunându-i că a fost în armată şi că se pricepe foarte bine să folosească arme de foc şi arătându-i câteva arme. Potrivit tinerei, comportamentul lui a tulburat-o şi bărbatul i-a atins cu forţa organele genitale.

„M-a privit într-un fel, foarte agresiv. Dar apoi s-a rostogolit, pârând că vrea să ia ceva de la marginea patului. Aşa că m-am gândit: «Nu mă va lovi, va lua un pistol». Pur şi simplu am luat pistolul şi l-am împuşcat”, a spus Cyntoia Brown, menţionând că a folosit pistolul aflat în geanta ei, pe care i l-a dat proxenetul, pentru protecţie. 

Cazul a revenit în atenţia publicului, recent, prin intermediul unui mesaj publicat în reţelele sociale, multe voci spunând că Brown a fost o victimă şi că s-a apărat în acel moment. 

„Ceva este îngrozitor de greşit atunci când sistemul validează aceşti violatori, iar victima este închisă pentru tot restul vieţii”, a scris Rihanna pe contul ei de Instagram, care este urmărit de 58,2 milioane de persoane.

FOTO EPA 

„Este tulburător să vezi o tânără traficată pentru servicii sexuale care atunci când are curajul să riposteze este închisă pe viaţă! Trebuie să putem mai mult decât atât şi să facem ceea ce este corect. Am luat legătura ieri cu avocaţii mei pentru a vedea ce pot face pentru a îndrepta acest caz”, a scris şi Kim Kardashian pe Twitter. 

Alte celebrităţi, precum actriţele Cara Delevingne şi Ariel Winter, dar şi jucătorul de fotbal american Pierre Garçon, şi-au exprimat sprijinul pentru această campanie, care este reprezentată prin hashtagul #FreeCyntoiaBrown (Eliberaţi-o pe Cyntoia Brown, n.r.).

Între timp, o petiţie online prin care se solicită clemenţă pentru Cyntoia Brown, care va fi trimisă guvernatorului statului american Tennessee, Bill Haslam, a fost semnată de peste 325.000 de persoane.

Avocatul Charles Bone, care o reprezintă pro-bono pe Brown, intenţionează, de asemenea, să îi ceară clemenţă lui pentru tânără lui Haslam în următoarele câteva săptămâni, potrivit televiziunii WTVF.


Te-ar putea interesa şi:

Soţia bărbatului ucis de doi autostopişti a povestit cum s-a petrecut crima. Victimele nu-i cunoşteau pe agresori, au fost atacaţi din spate cu cuţitele

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei