Motivul pentru care CRBL a plâns în hohote, înainte de a ajunge în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CRBL, pe numele său real Eduard Andreianu, a povestit un moment emoţionant trăit chiar înainte de a se întoarce din Republica Dominicană, după ce a participat la show-ul Survivor România.

Cea mai dură luptă a lui CRBL în Diminicană nu a fost neapărat competiţia în sine, ci dorul de casă, acesta stând aproape 3 luni departe de soţia lui, Elena, şi de fiica lor, Alessia.

Întrebat cum s-a descurcat departe de familie, CRBL a povestit în cadrul podcastului lui Cătălin Măruţă un moment care l-a făcut să plângă în hohote. Primul său contact cu „realitatea”, după 3 luni petrecute în junglă, a fost emisiunea lui Cătălin Măruţă, în care invitată era atunci chiar soţia lui, Elena.

„Doar în momentul în care am văzut-o, am bufnit în plâns instant. Şi am văzut-o la tine în emisiune prima oară. Eu nu am văzut-o pe telefon, că telefonul mi l-au dat mai târziu.

M-am dus în camera de hotel, acolo aveam internet, şi m-am uitat, şi primul lucru a fost Elena la tine în emisiune. Alea au fost primele informaţii pe care eu le-am luat, după emisiune. Şi când am văzut-o prima oară, am bufnit în plâns”, a povestit cântăreţul.

Citeşte continuarea pe click.ro 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți